Astăzi este ziua ta - George Cristian Maior

16 Noi 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - George Cristian Maior

S-a născut la data de 16 noiembrie 1967, în Cluj, într-o familie de intelectuali, ca fiu al istoricului Liviu Maior (ministru al învățământului în perioada 1992-1996, apoi ambasador în Canada), mama sa fiind profesoară de franceză la Liceul „Emil Racoviță” din Cluj. A evoluat într-un mediu extrem de liberal în familie, înconjurat de cărțile din biblioteca alor lui și într-o comunitate (cu ridicat rang intelectual) de prieteni formată în jurul familiei.

Primii ani de liceu i-a făcut la „Emil Racoviță”, dar cum clasele erau „de real”, s-a transferat la altă școală cu profil umanist. N-a fost premiantul clasei, însă mereu s-a ambiționat să fie printre primii. Adolescența și-a petrecut-o împreună cu prietenii ascultând muzica rock a anilor 70 (Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd) ori citind cu nesaț cărțile scriitorilor Augustin Buzura, Marin Preda, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Eliade ori Borges, Marquez, etc.

A terminat Dreptul la Cluj (în condițiile în care, la examen, au fost 30 pe un loc!) și-a continuat studiile la George Washington University din America, unde a obținut titlul de Master of Arts în Drept Internațional și Comparat. Este apoi licențiat în drept la Universitatea Babeș Boliay din Cluj, instituție care i-a acordat și titlul științific de doctor în drept internațional pentru o teză nominalizată la premiul Most al UNESCO.

Diplomat de carieră, și-a început activitatea, la 25 de ani, în Ministerul Afacerilor Externe, iar ulterior a fost secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, calitate în care a condus negocierile de aderare la NATO ale României. După 4 ani de stat în minister și-a asumat primul post în străinătate, devenind ambasadorul României în Irlanda.

La alegerile din 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD, urmând ca peste doi ani, în octombrie 2006, să fie validat în plenul Parlamentului ca director al Serviciului Român de Informații, funcție în care rămâne timp de 9 ani de zile. În plan familial, este căsătorit cu Ana Maria Buzura (fiica scriitorului Augustin Buzura), împreună având doi copii minunați: Lara și Cristian.

Astăzi, cel mai longeviv director de serviciu de informații de la noi, de un an și jumătate ambasador în SUA, împlinește 49 de ani. Să-i urăm toate cele bune, bucurii alături de cei dragi, împliniri în cariera aleasă și multă sănătate „oriunde s-ar afla”. La mulți ani, George Cristian Maior!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră