La Dubai, cea mai mare staţiune de schi acoperită din lume

04 Aug 2015
La Dubai, cea mai mare staţiune de schi acoperită din lume
Emiratul Dubai a anunţat, marţi, că va avea cea mai mare staţiune de schi acoperită din lume, cu o pistă de 1,2 km şi cel mai înalt turn „rezidenţial”, cu o înălţime de 711 metri. Noul proiect turistic şi rezidenţial, Meydan One, va cuprinde, de asemenea, o fântână, unică în lume, „dansatoare”, jetul ajungând la 420 de metri, un imens centru comercial, un hotel cu 350 de camere etc, se precizează într-un comunicat al autorităţilor.

Costul proiectului este estimat la 25 de miliarde de dirhama (6,2 miliarde de euro). Proiectul va ocupa 3,6 milioane de km pătraţi, între hipodromul Meydan, în deşertul ermiratului, până la Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume cu o înălţime de 828 de metri, precizează cotidianul Al-Bayan din Dubai. Turnul Burj Khalifa este compus din birouri, hoteluri, în timp ce noul turn inclus în acest proiect va fi exclusiv rezidenţial.

O primă fază a proiectului are ca termen de finalizare peste cinci ani şi coincide cu orgnaizarea de Emiratul Dubai a expoziţiei universale din 2020.

Dubaiul are deja o staţiune de schi artificial, inaugurată în 2005 într-un centru comercial. Aceasta staţiune reprezintă, la ora actuală, cel mai mare complex de schi acoperit din lume, potrivit Guinness World Records. 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră