Noi obligații pentru farmaciile online. Cumpărarea de medicamente devine mai sigură

03 Iul 2015
Noi obligații pentru farmaciile online. Cumpărarea de medicamente devine mai sigură
Începând cu data de 1 iulie, toate farmaciile online și distribuitorii de medicamente care operează legal pe teritoriul Uniunii Europene, DECI ȘI ÎN ROMÂNIA, sunt obligați să afișeze o nouă siglă, introdusă prin regulamentul de punere în aplicare a ”Directivei medicamentelor falsificate (2011/62/EU)”. Sigla are ca scop garantarea legalității achizițiilor on-line de medicamente și, astfel, creșterea gradului de protecție a consumatorilor contra cumpărării de produse falsificate.

Europenii care decid să cumpere medicamente din mediul virtual trebuie să se asigure că pagina de internet pe care o folosesc pentru achiziție afișează noua siglă. Procesul de verificare presupune parcurgerea a doi pași și are menirea de a asigura cumpărătorul că este protejat împotriva comerțului cu medicamente falsificate, de cele mai multe ori ineficiente și/sau periculoase.

Apăsând pe sigla respectivă, cumpărătorii virtuali sunt redirecționați către pagina de internet a autorității naționale de reglementare a medicamentelor, care este obligată să publice o listă cu toate farmaciile virtuale și comercianții acreditați din propria țară.

Pe paginile de internet ale operatorilor economici din România, imaginea afișată este cea afișată în imaginea alăturată, în colțul din dreapta.

 

Alte stiri din Business

Ultima oră