Ești dator la bancă? Iată ce trebuie să faci dacă îți blochează mai mult de o treime din venituri

19 Mai 2015
Ești dator la bancă? Iată ce trebuie să faci dacă îți blochează mai mult de o treime din venituri
Mulți români datori la bănci s-au trezit fără niciun ban din salarii sau pensii, deşi legea spune că se poate bloca doar o treime din venituri. Potrivit Digi 24, în ultimul an, numărul datornicilor a crescut la peste 700.000, iar valoarea restanțelor a ajuns la aproape 12 miliarde de lei.

Executorii judecătoreşti susțin că ajung să fie blocate chiar şi alocaţiile pentru copii sau diurnele.

„Banca efectiv înfiinţează poprire pe toate sumele care sunt în cont, pentru că banca nu face distincţie şi atunci executorul trebuie să revină cu o precizare”, explică Mihai Jurchescu, executor judecătoresc.

Ce are de făcut datornicul, în acest caz? El trebuie să facă o contestaţie la executarea silită în termen de la 15 zile de la primirea somaţiei.

„Dacă împrumutatul nu merge şi nu face o reclamaţie către executorul judecătoresc şi către bancă, acele sume sunt poprite în continuare, iar la sfârşitul lunii, când practic ar trebui să-şi ridice salariul, se trezeşte că, de fapt, nu are niciun fel de salariu”, spune avocatul Adrian Cuculis, citat de postul de televiziune.

Alte stiri din Business

Ultima oră