Vlasov şi-a exercitat influenţa şi asupra Alinei Gorghiu. Ce spune şefa PNL

15 Iun 2015
Vlasov şi-a exercitat influenţa şi asupra Alinei Gorghiu. Ce spune şefa PNL
În rechizitoriul DNA, prin care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată pentru dare de mită, se arată că fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a inițiat o campanie pentru a obține sprijin politic în vederea adoptării proiectului normativ privind registratorul comercial. Printre parlamentzarii asupra cărora şi-a exercitat influenţa s-a numărat şi deputatul Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL.

"După finalizarea proiectului de act normativ, inculpatul Mihail Vlasov a depus o muncă asiduă pentru influențarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării și susținerii respectivei inițiative legislative. În special, influența s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional (Florin Iordache, Alina Gorghiu și Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerț și Industrie a României ori camerelor teritoriale (Andras Edler)", se arată în rechizitoriul citat de agerpres.ro.

Alina Gorghiu spune însă că nu are nici o legfătură cu vreo persoană din acest dosar, singura calitate fiind cea de martor.

"Informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA demonstrează că nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor. (...) Nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor, ca unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ", precizează Gorghiu într-un comunicat de presă.

Ea subliniază că "orice altă interpretare" cu privire la implicarea numelui său în acest dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, "ca orice om de bună credință, în justiție".

"Pentru cei care se prefac că nu înțeleg, le explic, în avans, că, în orice sistem juridic calitatea de martor nu are nimic incriminator, chiar dimpotrivă. Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care sunt învinuiți pentru fapte de corupție, care refuză să dea declarații și pleacă în Turcia pentru a se opera", a mai spus Alina Gorghiu. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră