Senatul României a respins cererea familiei lui Vadim de a primi SICRIUL cu trupul TRIBUNULUI. Care este MOTIVUL

15 Sep 2015
Senatul României a respins cererea familiei lui Vadim de a primi SICRIUL cu trupul TRIBUNULUI. Care este MOTIVUL
Senatul României a refuzat cererea familiei ca trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor să fie depus în incinta Parlamentului României. Conducerea Senatului a anunţat că nu vrea să întrerupă procedurile religioase după ce sicriul a fost deja depus la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou.  Conducerea Senatului a respins, marţi, solicitarea soţiei lui Corneliu Vadim Tudor ca sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului senator să fie depus în holul Camerei legislative, a declarat vicepreşedintele acestui for, Ioan Chelaru.

El a mai spus că, de la momentul depunerii solicitării şi până la analizarea acesteia în conducerea Senatului, "corpul neînsufleţit a fost depus la un lăcaş de cult şi va rămâne acolo, Biroul Permanent apreciind că nu mai este nevoie să fie deplasat de acolo în Senatul României".  Potricit lui Chelaru, "la lăcaşul de cult au început deja procedurile religioase şi nu avea rost să fie întrerupt acest lucru.

Vadim Tudor va fi înmormântat  joi la cimitirul Ghencea Civil 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor, care a decedat luni la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, a fost depus, marţi, la prânz, la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti.  Corneliu Vadim Tudor urmează să fie înmormântat, joi, la cimitirul Ghencea Civil, cu onoruri militare. Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. A fost fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră