Tricolorul, imposibil de arborat pe Primăria Sf. Gheorghe! Viceprimarul, cel care a interzis arborarea, urmează să fie cercetat penal

09 Sep 2015
Tricolorul, imposibil de arborat pe Primăria Sf. Gheorghe! Viceprimarul, cel care a interzis arborarea, urmează să fie cercetat penal
În contextul în care Guvernul a declarat 2015 ca An al Veteranilor de război, la Sfântu Gheorghe s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă, prin care s-a sărbătorit 71 de ani de la eliberarea orașului de sub ocupația hortystă.

Deschiderea festivităților a fost marcată primirea cu onoruri militare a "Ștafetei veteranilor", constituită din militari din grupul Invictus România, care reînvie peste timp eliberarea Ardealul petrecută în 1944.

Drapelul național al României, pe care alergătorii l-au purtat cu ei de la București la Sfântu Gheorghe, a fost înmânat veteranului de război Mircea Crăciun, în vârstă de 93 de ani, din Întorsura Buzăului, care l-a primit cu mândrie, acordându-i onorul cuvenit, îngenunchind în fața tricolorului și sărutându-l ca un adevărat erou.
Momentul ar fi trebuit urmat de arborarea drapelului românesc pe clădirea Primăriei municipiului, un lucru, se pare, imposibil în Sfântu Gheorghe.

Primăria nu a trimis niciun reprezentant la manifestări, iar primarul municipiului, Antal Árpád, a făcut cu câteva zile înainte precizarea că va fi imposibil de arborat drapelul țării pe instituția pe care o reprezintă, întrucât, în urma lucrărilor de reparație a clădirii, pe acoperiș a fost montat un paratrăsnet cu ornament care împiedică tehnic arborarea unui steag în poziția în care a fost arborat timp de 70 de ani.

"E primul an când refuză să-l ridice (n.r. drapelul). Ei au adus problema că nu e terminată clădirea. De trei luni e terminată. Plus paratrăsnetul. Tot de paratrăsnet a fost și până acum agățat. Ei acum motivează ca să nu-l pună și eu vă garantez: nu-l vor pune! Eu am fost militar, am jurat cu mâna pe drapel să-mi apăr țara. E cea mai mare jignire pe care pot să mi-o aducă forurile conducătoare, nu oricine. Ei niciodată nu vin la manifestațiile noastre. Nici de ziua Armatei, nici de Ziua Veteranului, nici de Ziua Națională. Nu vin niciodată. Cea mai mare calitate pe care o are primarul ăsta este ura față de români. Cred că acum mă duc acasă și o să fac o scrisoare către Dumnezeu că nu mai am la cine. Am făcut la Guvern, am făcut la ministere, am făcut peste tot. Nu mai am la cine”, a declarat colonelul în retragere Ioachim Grigorescu, pentru stiri.covasnamedia.ro.

Viceprimarul din Sfântu Gheorghe, cel care a interzis arborarea drapelului românesc pe sediul primăriei din oraş, ar putea fi cercetat penal, Prefectura Covasna urmând să sesizeze Parchetul în legătură cu acest incident.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră