TRAGEDIE! Un adolescent a fost găsit mort într-o tabără! „La prima vedere, pare să fie vorba de o asfixie mecanică”

30 Aug 2015
TRAGEDIE! Un adolescent a fost găsit mort într-o tabără! „La prima vedere, pare să fie vorba de o asfixie mecanică”
Un copil de 15 ani care se află într-o tabără din judeţul Caraş-Severin a fost găsit mort în această dimineaţă.

UPDATE: Din mărturisirile profesorilor și ale celorlalți copii, se pare că băiatul nu ar fi avut probleme de sănătate. Călin era din Corabia și venise împreună cu colegii săi în tabăra de la Crivaia. Sâmbătă seara, el a fost sărbătorit de grupul cu care petrecuse timp de o săptămână, a primit și un tort și, potrivit martorilor, copiii s-au distrat și au făcut și un foc mare, așa cum se obișnuiește la plecarea din tabără, informează www.argument-cs.ro.

Copilul venise pentru câteva zile, alături de alţi colegi de-ai săi, dintr-un alt judeţ al ţării în localitatea Crivaia, lângă Văliug. Grupul a fost cazat la o tabăra din zonă, iar în această dimineaţă copiii au constatat că băiatul nu mai mişcă şi au dat alarmă.

La faţă locului a fost chemat, prin apel la 112, un echipaj de ambulanţă, iar medicii au constatat decesul. Nimeni nu îşi explică cum s-a întâmplat nenorocirea.

„La prima vedere pare să fie vorba de o asfixie mecanică. Medicii legişti vor fi însă cei care vor stabili clar ce s-a întâmplat. Credem că decesul a survenit în urmă cu câteva ore bune”, au precizat medicii reşiţeni, informează www.opiniatimisoarei.ro.

Băiatul a fost găsit decedat, cu capul în pernă, de către colegii de cameră. Aceştia au declarat poliţiştilor că nu auzit nimic suspect pe timpul nopţii, care să îi alarmeze.

Tragedia este cu atât mai mare cu cât adolescentul îşi serbase seară trecută ziua de naştere. Petrecerea s-ar fi încheiat undeva în jurul orei 2:00 noaptea, când copiii au mers la culcare. Surse din cadrul taberei au subliniat faptul că este exclus că băiatul să fi consumat alcool.

Copilul era din Corabia, judeţul Olt şi acum şase zile venise în tabăra din Caraş-Severin, iar astăzi el urmă să plece spre casă.

De asemenea, după constatarea decesului la faţă locului au sostit şi echipaje ale Poliţiei, precum şi criminalişti şi un procuror. A fost constituită o echipa specializată care va stabili în ce condiţii a rezultat decesul copilului.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră