Atenție șoferi! Trafic în condiții de iarnă pe autostrada A1 Sibiu-Deva

28 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Atenție șoferi! Trafic în condiții de iarnă pe autostrada A1 Sibiu-Deva

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto care se deplasează pe autostrada A1 Sibiu – Deva să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, să mărească distanța de siguranță între mașini și să nu bruscheze comenzile autovehiculului, întrucât pe tronsonul kilometric 265 – 280 (Cristian – Amnaș, în județul Sibiu) se circulă în condiții de iarnă (ninge abundent). Lucrătorii de la drumuri acționează pentru curățarea părții carosabile.

Poliţiştii precizează că lucrătorii de la drumuri acţionează pentru curăţarea carosabilului.

Schimbarea cauciucurilor, condiţionată de dată?

Poliţia Rutieră atenţionează an de an că folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie doar în cazurile în care se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de data calendaristică. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. În caz contrar, şoferii se vor alege cu amenzi usturătoare.
Deşi an de an şoferii au dileme în privinţa datei calendaristice de la care ar trebui să se facă rocada cauciucuri de vară - cauciucuri de iarnă, în legislaţia actuală nu se face referire la o dată anume de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor speciale pentru sezonul rece. Se prevede însă faptul că schimbarea acestora este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

„Reamintim şoferilor că au obligaţia ca pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei să echipeze masinile cu anvelope de iarnă. În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, potrivit poliţiştilor.

Înlocuirea cauciucurilor nu este însă obligatorie pentru toţi şoferii. “Conducătorii auto care îşi ţin maşinile în garaj, apelând la alte mijloace de transport, nu sunt nevoiţi să îşi schimbe cauciucurile de iarnă. Insă aceştia trebuie să înţeleagă că, dacă nu şi-au schimbat (n.r.- anvelopele) nu pot ieşi cu maşina pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, aşa cum prevede legea”, potrivit oficialilor de la Rutieră.

Ce păţesc şoferii care nu au maşinile echipate de iarnă

Amenzile pe care le veţi plăti dacă nu aveţi maşina echipată corespunzător nu sunt deloc de neglijat. Aşa că, mare grijă! Pentru neechiparea corespunzătoare se retrage certificatul de înmatriculare, iar amenzile pe care le riscă şoferii care încalcă legea caucicurilor de iarnă sunt cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei. Mai mult, şoferul unei maşini fără cauciucuri de iarnă care blochează un sector de drum riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei, fiind nevoit totodată să suporte costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat.

Cum alegeti anvelopele de iarnă potrivite

Este foarte important atunci când cumpăraţi anvelope de iarnă să fiţi foarte atenţi la câteva semne de pe cauciuc. Nu orice pneu este acceptat de legislaţia actuală. Singurele anvelope de iarnă care au unda verde de folosire in perioada rece sunt cele inscripţionate cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”. Conform legislaţiei în vigoare, anvelopele marcate doar „all seasons” nu sunt acceptate.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră