Tezaur dacic, în curs de dezgropare, la Sălaj

25 Mar 2016 | scris de Cristi Ionescu
Tezaur dacic, în curs de dezgropare, la Sălaj

Urmele a cel puțin două morminte dacice de incinerație, respectiv catarame de centură, fibule, mărgele, verigi, dar și mici fragmente de oase, au fost descoperite de arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, în apropiere unei cetăți dacice din Sălaj.

Două fibule (agrafe) și o pafta (cataramă) de centura, toate din fier, au fost descoperite, întâmplător, în urmă cu câteva zile, de o echipă de arheologi din Sălaj și Alba, condusă de Horea Pop, șeful Secției de Cercetare din cadrul muzeului din Zalău.

Continuarea mai amănunțită a săpăturilor a scos apoi la lumină, în cursul zilei de vineri, o a doua pafta, alături de alte piese — unele din argint, și câteva fragmente de oase.

Horea Pop a precizat că totul a pornit de la informațiile pe care le-a primit privind prezența în zona unei foste cetăți dacice a unor căutători de comori.

Deplasându-se la fața locului, acesta nu i-a mai găsit pe cei ce căutau ilegal vestigii istorice, în schimb a descoperit, întâmplător, într-o pădure din apropiere, o cataramă și fibule, piese ce l-au determinat să revină pentru cercetări amănunțite, alături de alți colegi, la finalul acestei săptămâni. Astfel, au ieșit la iveală și alte piese din perioada dacică, precum numeroase verigi, două cuțite, o a doua pafta, mărgele și bucăți de fibule, inclusiv din argint, cercetările urmând a fi continuate și pe parcusul zilei de sâmbătă. (sursa)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră