Studiu ANCOM: Pentru ce folosesc românii internetul de acasă

15 Sep 2015
Studiu ANCOM: Pentru ce folosesc românii internetul de acasă
Un studiu realizat de ANCOm arată că 74% din români folosesc  zilnic internetul fix în în gospodărie. Profilul utilizatorului zilnic de internet fix este: vârsta sub 35 de ani, din Bucureşti, cu studii superioare şi venituri peste medie. De asemenea, şi cei care nu lucrează au o rată mai mare de utilizare zilnică a internetului fix comparativ cu totalul eşantionului.

Scopurile pentru care este utilizat internetul fix în gospodărie pot fi clasificate în patru categorii, în ordinea incidenţei: informare, comunicare, activităţi recreative, tranzacţii electronice.
În 90% din cazuri, internetul fix este folosit în scopuri de informare, fie ca este vorba de utilizarea motoarelor de căutare sau că sunt accesate pagini de ştiri.

Comunicarea ocupă de asemenea un loc important în modurile de utilizare a internetului: accesarea reţelelor de socializare (în 77% din cazuri), comunicarea cu familia sau prietenii pe platforme chat (75%), poştă electronică (70%). Activităţile recreative (streaming, jocuri) şi tranzacţiile online întregesc spectrul activităţilor desfăşurate de utilizatorii de internet fix. 

40% dintre gospodăriile cu internet fix au şi internet mobil pe care îl utilizează pe telefonul mobil, laptop sau tabletă. În mediul rural, 32% din gospodăriile cu internet fix au şi internet mobil.
Cel mai frecvent, internetul mobil este utilizat pe un smartphone (în 36% din cazuri). 6% din abonaţii de internet fix folosesc şi internet mobil pe tabletă.
Internetul mobil este preferat conexiunii fixe din gospodărie doar punctual, în anumite cazuri, de regulă când internetul fix nu funcţionează sau nu este disponibil.

Studiul a fost realizat în perioada 25 Octombrie – 27 Noiembrie 2014, pe un esantion de 1200 de respondenti, reprezentativ la nivel national pentru populatia 15+, şi are o marja de eroare sub ±2.6%, la un nivel de încredere de 95%.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră