Mită la Antifraudă. Inspector Adrian Dumitru Popa a cerut o șpagă de 5000 lei

03 Sep 2015
Mită la Antifraudă. Inspector Adrian Dumitru Popa a cerut o șpagă de 5000 lei
Procurorii Anticorupție, din Constanța, l-au reținut pe Adrian Dumitru Popa, inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, pentru o șpagă de 5000 lei.

"La data de 10 iulie 2015, inculpatul Popa Dumitru Adrian, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, a pretins și a primit suma de 5.000 lei de la un om de afaceri, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unui control efectuat la firma acestuia din urmă.

De asemenea, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, inculpatul a pretins, printr-un intermediar, de la administratorul unei alte societăți comerciale suma de 3.000 euro. La data de 03 septembrie 2015, inculpatul a primit de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3.000 euro pretinsă anterior, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante." se precizează în ordonanța de reținere a DNA.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră