Slovenia: armata pentru controlul frontierei

20 Oct 2015
Slovenia:  armata pentru controlul frontierei
 Parlamentul sloven trebuie să aprobe, marţi, o lege care va permite armatei să susţină poliţia pentru a controla frontiera prin care tranzitează, din acest week-end, mii de emigranţi provenind din Croaţia, după închiderea frontierelor ungare, scrie Reuters. Opt mii de emigranţi au intrat, luni, pe teritoriul sloven şi numai 2.000 dintre ei au trecut în Austria.

Guvernul de la Liubliana a propus să amendeze legea asupra apărării. Nu este vorba de a declara o situaţie extraordinară, este vorba de întări controlul frontierei, a declarat premierul Miro Cerar la postul naţional de radio. « Slovenia este cea mai mică ţară din calea emigranţilor din Balcani şi, deci, are posibilităţi limitate de control frontalier şi de găzduire a emigranţilor, a subliniat Guvernul.

Slovenia, care are două milioane de locuitori, aparţine spaţiului Schengen. Această ţară împarte frontierele cu Croaţia, Ungaria, Austria şi Italia. Este o iluzie să se aştepte de la o ţară de două milioane de locuitori să poate face faţă unei crize pe care state membre mult mai mari sunt incapabile să le rezolve, subliniază guvernul sloven.

Potrivit Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi  (HCR), peste 10.000 de emigranţi erau blocaţi, luni, în Serbia, vecină a Croaţiei, şi alţi emigranţi se îndreptau în aceeaşi direcţie 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră