România nu ia banii europeni, dar se pricepe de minune să-i mute dintr-o parte în alta

01 Iun 2015
România nu ia banii europeni, dar se pricepe de minune să-i mute dintr-o parte în alta
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat, în cadrul unei conferinţe organizate luni, că au loc discuţii la nivelul Comisiei Europene în vederea trecerii banilor europeni de la programe care nu merg în România, la programe pe domenii ce au ritm alert de accesare al fondurilor europene.

„ Vorbim de realizarea unui sistem concurențial astfel încât acolo unde observăm că un anumit sector poate genera o dezvoltare a proiectelor rapidă și poate atrage bani, să prioritizăm în acest sens, să putem modifica programele și să îndreptăm fondurile catre sectoarele care chiar atrag bani”, a explicat Nica.

Proiectul are în vedere banii alocaţi ţării noastre pentru perioada 2014-2020. În acest sens, se lucrează la un sistem de prioritizare a investițiilor și domeniilor care pot atrage mai rapid fonduri, a subliniat Ministrul Nica în discursul susținut la conferința #RoFinLarge - www.euractiv.ro/eveniment-conferinta-companii-mari

„Este un scenariu de lucru la care reprezentanții MFE și MFP caută soluții astfel încât ordonatorii principali de credite să primească acei bani pe măsură ce demonstrează că proiectele sunt sustenabile, că le pot implementa”, a mai spus ministrul. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră