ROMÂNIA. Au plecat dintre noi în acest an (retrospectivă)

27 Dec 2018
ROMÂNIA. Au plecat dintre noi în acest an (retrospectivă)

Agenția națională de presă Agerpres a întocmit o retrospectivă sumbră a anului 2018, enumerându-i pe cei care au plecat dintre noi în acest an. Prezentăm mai jos, integral, această sinteză.

IANUARIE
10 - Cântăreaţa Lucreţia "Lucky" Marinescu, un simbol al muzicii uşoare româneşti din anii '70, cunoscută prin cântece precum "Aşa începe dragostea", "Doar tu!" sau "Ne-am despărţit", interpretat alături de Aurelian Andreescu. (n. 12 iul. 1934)
24 - Senatorul Verestoy Attila, care după 1990 a deţinut funcţii de conducere la nivel central şi teritorial în Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), fiind printre altele, preşedinte al Comisiei Permanente pentru Minorităţi (1990), lider al grupului UDMR din Senat (1992-2008). (n. 1 mart. 1954)
25 - Istoricul Neagu Djuvara. Licenţiat în istorie la Sorbona, cu un doctorat în drept la Paris, a fost curier diplomatic la Stockholm, consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa şi America. După 1990, revenit în ţară, a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D. Xenopol'' din Iaşi şi al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti. Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara este autorul unor cărţi de referinţă: ''Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne'', ''O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri'', ''Amintiri din pribegie'', ''Există istorie adevărată?''. (n. 18 aug. 1916)

MARTIE
9 - Ion Voinescu, portar al echipei de fotbal Steaua, dar şi al primei reprezentative a României. (n. 18 apr. 1929)
11 - Prof. univ. dr. Dumitru Ţeicu, director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa, din 1990. Profesor la Universităţile din Oradea, Timişoara şi Reşiţa, cunoscut pentru numeroasele studii şi cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului, şi-a legat numele în special de arheologia locurilor sacre, conducând săpături în cele mai importante situri ale Banatului de munte. (n. 26 ian. 1954)
19 - Jurnalistul Andrei Gheorghe, cunoscut îndeosebi ca realizator al emisiunii "13-14", la Pro FM Bucureşti (1996-2002), sau "Cu Gheorghe şi Mihaiu" de la Radio Guerilla, dar şi ca moderator al emisiunilor "Lanţul Slăbiciunilor" de la postul PRO TV, "Gheorghe" de la postul Antena 1, sau ca realizator al emisiunilor "Politică, frate!" şi "Am o ştire pentru tine!" de la postul Realitatea TV. (n. 14 ian. 1962)
25 - Nicolae Tilihoi, fostă legendă a fotbalului craiovean în perioada anilor '70-'80. A fost de două ori campion al României şi a câştigat de patru ori Cupa României cu Universitatea Craiova. (n. 9 dec. 1956)
27 - Actriţa Aimee Iacobescu, rămasă în inimile iubitorilor de film drept "Domniţa Ralu" pentru rolul în filmul "Zestrea domniţei Ralu" din seria "Haiducii", dar şi pentru numeroasele roluri interpretate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, între care: ''Apus de soare'' de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ''Richard al III-lea'' de William Shakespeare (1976), ''Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu. (n. 1 iul. 1946)

APRILIE
3 - Scriitorul, eseistul, poetul şi traducătorul Darie Novăceanu, cunoscut ca traducătorul cel mai consecvent al unor importanţi scriitori spanioli: Garcia Márquez ("Toamna patriarhului", "Un domn foarte bătrân cu nişte aripi enorme"), J.M. Castillo-Navarro ("Moarte la licitaţie"), Ernesto Sábato ("Tunelul", "Exterminatorul"). A fost director al ziarului "Adevărul" (ian. 1990-mart. 1991), ambasador al României la Madrid (1991-1997). (n. 8 mai 1937)
6 - Istoricul şi academicianul Şerban Papacostea, considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România. A contribuit la elaborarea tratatului "Istoria României" (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor "Istoria poporului român" (1970) şi "Istoria României" (1999); autor al unei bogate opere ştiinţifice: "Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739", "Geneza statului în evul mediu românesc. Studii critice"; autor al unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: "N. Iorga şi Institutul de Istorie Universală", "Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic" (1993). (n. 25 iun. 1928)
12 - Actriţa Carmen Stănescu, cunoscută îndeosebi de pe scena Teatrului Naţional unde a interpretat peste 30 de roluri în piese precum: ''Înşir'te mărgărite" de Victor Eftimiu, ''Mitică Popescu" de Camil Petrescu, ''Căsătoria" de N.V. Gogol, ''D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, ''Bădăranii" de Carlo Goldoni, ''Bolnavul închipuit" de Moliere, ''Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams, ''Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, ''Egoistul" de Jean Anouilh. A fost distribuită şi în numeroase filme, între care "Doi vecini", ''Tinereţe fără bătrâneţe", ''Fraţii Jderi", şi a interpretat roluri şi în numeroase scenete de televiziune, alături de mari actori, precum Mihai Fotino, Dem Rădulescu sau Jean Constantin. (n. 29 iul. 1925)
16 - Cântăreaţă de muzică populară Ionela Prodan, rămasă în amintire prin albume precum: "Neica cin te-a supărat", "Satule, mi-e dor de tine!", "Inima-mi arde de dor", "Astă seară-i seară mare", "Ce e inima de mamă", "Asta-i viaţa, n-ai ce-i face"; dar şi prin activitatea în spectacole organizate pentru românii stabiliţi în SUA, Canada, Australia, Israel, devenind reprezentant special pentru Românii de Pretutindeni. (n. 6 oct. 1947)
24 - Istoricul şi academicianul Dinu C. Giurescu, fiu al istoricului Constantin C. Giurescu, cercetător în domeniul istoriei diplomaţiei la Oficiul de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe (1964-1968), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1990-2011), coordonator al volumului "Istoria României în date" (2003), director al Muzeului Ţăranului Român (2001-2005), vicepreşedinte al Academiei Române (2014); a militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă; a publicat peste 30 de volume de autor şi volume în colaborare şi a semnat zeci de prefeţe sau postfeţe, îngrijiri de ediţii, articole. (n. 15 febr. 1927)
29 - Actorul Ilie Gheorghe, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova (2004), a deţinut roluri în numeroase spectacole, precum: ''Iancu Jianu'' de Octav Măgureanu, ''Regele Lear'' de W. Shakespeare, ''Othello'' de W. Shakespeare, ''A treia ţeapă'' de Marin Sorescu; dar şi în cinematografie şi televiziune: ''Moromeţii'', ''Aurul alb'', ''Amantul marii doamne Dracula''. (n. 21 sept. 1940).

MAI
4 - Disidenta anticomunistă Doinea Cornea, membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria, cea care a distribuit clandestin volumul fabricat manual "Încercarea labirintului" de Mircea Eliade (1980), a lansat apeluri antidictatoriale prin Radio Europa Liberă (1982), a făcut parte dintre fondatorii Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (CDR). (n. 30 mai 1929)
15 - Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, reporter sportiv la Televiziunea Română (din 1967), redactor-şef al Redacţiei Sport a TVR (1992-1997) şi director general adjunct al TVR (1997-1999); în lunga sa carieră de reporter şi comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. (n. 26 mart. 1937)
16 - Regizorul Lucian Pintilie. A montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care: ''Copiii soarelui'', ''D'ale carnavalului'', ''Livada de vişini''. A realizat ''Reconstituirea'' (1968), o satiră socială neagră, şi "Revizorul" (1972), interzise în România, şi-a petrecut anii 1974-1990 în exil, în Franţa, unde a realizat spectacole de mare succes, atât de teatru cât şi de operă, precum: ''Turandot'', ''Azilul de noapte'' (Gorki), ''Flautul fermecat''. Reîntors în ţară după 1990, a regizat o serie de filme precum: ''Balanţa'', ''De ce trag clopotele Mitică''. (n. 9 nov. 1933)
20 - Psihologul Hanibal Dumitraşcu, conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială şi membru al Colegiului Psihologilor din România. (n. 9 ian. 1964)
21 - Academicianul Mircea Maliţa, matematician, diplomat şi eseist, director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956), consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă ONU (1956-1961), ministru adjunct de Externe pe probleme ONU (1962-1970), ministru al Educaţiei şi Învăţământului (1970-1972), ambasador al României în Elveţia şi la ONU (1980-1982) şi în SUA (1982-1984), membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti şi al Universităţii Mării Negre. (n. 20 febr. 1927)
22 - Cabiria Andreian Cazacu, "doamna matematicii româneşti", prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare. (n. 19 febr. 1928)
24 - Cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu, elevă a Mariei Tănase, ce a cântat cu cele mai mari orchestre şi a lansat melodii care au făcut-o nemuritoare în folclorul românesc, precum "Satul meu, grădină dragă", "Dunăre, Dunăre", "Auzi, nei­că, piţigoiul", "Mărioara de la munte". (n. 30 mai 1929)
25 - Fostul ministru al Integrării Europene, Hildegard Puwak, cercetător ştiinţific şi secretar ştiinţific la Institutul de Economie Naţională şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti (1971-1992), secretar ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti (1992-1993), cadru didactic asociat la ASE (1974 şi 1992), conferenţiar universitar la Politehnica Bucureşti, ministru secretar de stat în Guvernul României, la Departamentul pentru Reformă Economică (1993-1996), ministru al Integrării Europene (2000-2003). (n. 16 sept. 1949).

IUNIE
3 - Cantautorul Alexandru Jula, laureat al Concursului de creaţie şi interpretare "Melodii '79", pentru interpretarea cântecului "Am auzit de dragoste", colaborator al Teatrului "Constantin Tănase" din Bucureşti (1965-1971) şi al Teatrului "Fantasio" din Constanţa (1972-1980), cunoscut prin melodii precum: "Cânta o mandolină", "Dacă spui că mă iubeşti", "Eşti tu", "Soare, soare". (n. 24 iul. 1934)

IULIE
9 - Criticul de teatru Ion (Jean) Cazaban, istoric, profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu" - Academia Română; autor a numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei şi avangardei teatrale româneşti. (n. 19 oct. 1935)
13 - Actorul Cornel Gârbea, cunoscut publicului pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de către regizorul Sergiu Nicolaescu: "Tudor", "Răscoala", "Dacii", "Mihai Viteazul", "Păcală", "Nea Mărin miliardar", "Capcana mercenarilor", "Ciuleandra". (n. 5 sept. 1928)
21 - Interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov, cunoscut publicului prin şlagărul "Dragoste la prima vedere". (n. 2 iul. 1949)

AUGUST
7 - Maestrul taragotist Dumitru Fărcaş, instrumentist al Ansamblului "Maramureşul" din Baia Mare şi al Ansamblului "Mărţişorul" din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale; preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor. (n. 12 mai 1938)
12 - Radu Demian, fost mare internaţional de rugby în anii '60 - '70. (n. 1938)
13 - Profesor doctor Aurelian Segărceanu, antrenor emerit de tenis şi tatăl fostului jucător Florin Segărceanu, ce a contribuit la formarea unor nume importante pentru tenisul din ţara noastră, de la Florenţa Mihai, Virginia Ruzici, până la Irina Spîrlea sau Cătălina Cristea. (n. 16 ian. 1934)
19 - Academicianul Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" (1994-2017). (n. 8 sept. 1932)
24 - Actorul Rudi Rosenfeld, cunoscut de pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde juca în piese precum "Dumnezeul Răzbunării", "Yentl", "Păpuşarul". (n. 5 aug. 1941).

SEPTEMBRIE
19 - Artistul plastic Geta Brătescu, supranumită "Marea doamnă a artei conceptuale din România", ale cărei lucrări se regăsesc în colecţii importante, precum cele ale Centre Georges Pompidou, Paris; Muzeul de Artă Modernă, Varşovia; Muzeul Naţional de Artă contemporană, Bucureşti sau FRAC Lorraine, Franţa. (n. 1926)
26 - Torţionarul Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, aflat la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, unde executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. (n. 4 apr. 1928)

OCTOMBRIE
7 - Istoricul şi criticul literar Paul Cornea, care paralel cu activitatea universitară, a fost director general în Ministerul Culturii (1953-1964), cercetător şi şef de sector la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu"; vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1991-1997); preşedinte al Asociaţiei de Literatură Comparată din România (din 1998). (n. 3 nov. 1923)
21 - Fotbalistul Ilie Balaci, supranumit "Minunea blondă", a cărui carieră a fost legată de marile succese obţinute de Universitatea Craiova la începutul anilor '80: trei titluri de campion naţional cu Universitatea Craiova (1973-1974, 1979-1980 şi 1980-1981), semifinalist al Cupei UEFA cu Universitatea Craiova (1982-1983). (n. 8 sept. 1956).

NOIEMBRIE
2 - Antrenorul de handbal, Constantin ''Pilică'' Popescu, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), primul şi cel mai tânăr tehnician căruia i-a fost acordat titlul de Antrenor emerit (1960), la vârsta de 32 de ani. (n. 3 sep. 1928)
5 - Torţionarul Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a murit la Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova, unde se afla condamnat (2017) la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici. (n. 27 sept. 1925)
9 - Părintele Nicolae Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, ce a făcut parte din grupul de tineri de la "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim. (n. 1924)
- Mihai Ispas, fost jucător de rugby la Sportul Studenţesc, membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby, unul dintre cei mai devotaţi susţinători ai sportului şi Mişcării Olimpice, atât de la Ministerul Tineretului şi Sportului cât şi de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. (n. 1964)
18 - Ambasadorul Mihnea Constantinescu, purtător de cuvânt al premierului Petre Roman (1990-1991); director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan (1992), Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu; membru al Consiliului Regal; reprezentant special în Ministerul Afacerilor Externe, drept coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică (din 2016); preşedinte în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (2016 -2017). (n. 1961)
23 - Fostul internaţional Bujor Hălmăgeanu ce a adunat 17 selecţii la echipa naţională şi a jucat peste 200 de partide în prima ligă din România. A cucerit un titlu de campion (1968) şi şase Cupe ale României (1962, 1966, 1967, 1969, 1970, 1971) cu Steaua. (n. 14 febr. 1941) .

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră