Percheziții DNA la Poliția Sinaia. Șefii instituției, suspectaţi de luare de mită şi trafic de influenţă

13 Ian 2016 | scris de Veronica Micu
Percheziții DNA la Poliția Sinaia. Șefii instituției, suspectaţi de luare de mită şi trafic de influenţă

Potrivit Digi24, în acest moment sunt ridicate acte din birourile celor doi, dar şi din arhiva instituţiei.

Marin Tudorică și Roșca Ionuț sunt suspectați că ar fi intervenit pentru rezolvarea unor probleme legale ale unor apropiați. Cei doi vor fi duşi la sediul DNA Ploieşti, pentru audieri.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013-2015.

În cursul zilei de 13 ianuarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații, situate în județul Prahova, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul DNA.

Cei doi vor fi duşi la sediul DNA Ploieşti, pentru audieri.

Ştire în curs de actualizare.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră