Patru israelieni au fost bătuți de forțele de ordine vineri seară, în București. Vor face plângere penală

14 Aug 2018
Patru israelieni au fost bătuți de forțele de ordine vineri seară, în București. Vor face plângere penală

Ambasada Statului Israel a anunţat luni că patru turişti israelieni au fost bătuţi de forţele de ordine la mitingul de vineri seară din Bucureşti.

"Având în vedere dovezile pe care le avem în acest moment, se pare că turişti israelieni nevinovaţi s-au aflat foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seară, în timp ce mergeau, cu un taxi, de la hotel către un restaurant din Bucureşti", a precizat, într-un comunicat transmis AGERPRES, Ambasada Israelului cu privire la incidentul în care au fost implicaţi 4 turişti israelieni.

Totodată, Ambasada Israelului a arătat că turiştii israelieni au fost bătuţi de forţele de ordine, în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au de-a face cu evenimentele în curs.

"Au fost opriţi, traşi afară din maşină şi, în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nimic de-a face cu evenimentele în curs, au fost bătuţi de către forţele de ordine. Considerăm acest incident ca fiind inacceptabil şi extrem de serios. Turiştii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor", a mai transmis Ambasada Statului Israel.

Pe rețelele de socializare circulă, de altfel, filmaarea momentului în care turiștii israelieni erau agresați. Moment care a implicat și bruscarea jurnaliștilor care încercau să își facă meseria, filmând.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră