Patriarhul Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București

14 Apr 2016 | scris de Cristi Ionescu
Patriarhul Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București, la Muzeul din Reședința Patriarhală. Ceremonia de acordare a titlului academic a avut loc în prezența rectorului Mihnea Costoiu și a președintelui Senatului Universității, Ecaterina Andronescu.

"Apreciem foarte mult performanțele Universității Politehnica din București, dar și faptul că această universitate are o biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Grigorie Palama care este unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai comuniunii dintre Dumnezeu Creatorul și întreaga creație. Sunt mulți absolvenți ai Politehnicii care au urmat și cursurile Facultăților de Teologie Ortodoxă. Totodată, există manifestări academice și proiecte de cercetare în domeniul interdisciplinar. Merită semnalat faptul că prin activitatea Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București există o cooperare cu profesori de la alte universități (Universitatea de Medicină și Farmacie, Academia de Științe Economice), inclusiv cu cadre didactice de la Universitatea Politehnică din București", a spus întâistătătorul BOR, citat de basilica.ro.

Totusi, Patriarhul Daniel nu a participat "din motive personale" la ceremonia de la UPB în care trebuia să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră