Din octombrie: Teatrul Nottara revine acasă, în bulevardul Magheru

28 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Din octombrie: Teatrul Nottara revine acasă, în bulevardul Magheru

Se ştie că, din 23 noiembrie anul trecut, Teatrul Nottara și-a suspendat activitatea, deoarece sediul, construit în 1946, a fost încadrat în clasa I de risc seismic.

În urma unei reevaluări, ce a inclus luarea de probe din clădire și analizarea fiecărui apartament în parte din blocul de pe bulevardul Magheru, clădirea în care este Teatrul Nottara a fost inclusă în clasa de risc seismic II. Ceea ce i-a permist directoarei Teatrului să spună: "Noi ne putem întoarce în teatrul nostru, (...) sălile Teatrului Nottara nu mai sunt precare".

"De mâine puteți să ne invitați la dumneavoastră la teatru", a declarat arhitectul Paul Ioan, care a coordonat reevaluare a clădirii. "În decembrie era clasificată în clasa I. Acum este în clasa a II-a. Mă întrebați de ce a fost clasificată în clasa I. Nu vă pot spune", a spus arhitectul Paul Ioan. Acesta este de părere că clasările făcute anterior clădirilor de pe bulevardul Magheru trebuie să fie diferite, "fiecare 'pacient' trebuie analizat individual". "A fost și legislația volatilă", a adăugat acesta. Reevaluarea clădirii a costat aproximativ 30.000 de euro şi rezultatele vor fi depuse la Primărie. 

Directorul Nottara precizează că această poveste cu evaluări, reevaluări şi evacuări a provocat scăderi drastice în ceea ce privește veniturile teatrului.

În perioada ianuarie — mai 2015, teatrul a avut venituri de 450.300 de lei și 193 de reprezentații.  În 2016, în aceeași perioadă, Nottara a avut venituri de 149.500 de lei și 82 de reprezentații. "Ne-a întors înapoi zece ani", a spus Țepuș. "Ce ni s-a întâmplat nouă este unul din cele mai importante semne că în România se poate trăi normal", a afirmat ea, menționând că Nottara a purtat "stigmatul" bulinei roșii de risc seismic I "vreme de 20 de ani".

După reevaluare, urmează lucrările de consolidare a clădirii Teatrului Nottara.  

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră