Nicolae Licareţ a plecat să concerteze în ceruri!

21 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Nicolae Licareţ a plecat să concerteze în ceruri!

Pianist, organist şi clavecinist,  Nicolae Licareţ s-a născut la 24 septembrie 1943 în Bucureşti şi a început studiul pianului la vârsta de 5 ani cu Natalia Iacobescu.  A concertat în cele mai importante săli din Europa, America şi Australia.

Prezenţele lui Nicolae Licareţ în lume sunt legate de festivalurile internaţionale de la Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles, Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Braşov, Bangkok, Bucureşti (Festivalul "George Enescu"), Ohrid, Madrid. Ca solist, muzician de cameră, acompaniator, membru fondator al cvintetului Concertino, actualmente membru al cunoscutului trio "Pro Arte" (ansamblul cameral oficial al Filarmonicii "George Enescu"), Nicolae Licareţ - unul dintre puţinii interpreţi cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu claviatură - a concertat în cele mai importante săli din Europa, America şi Australia.

Repertoriul său vast, cuprinzând lucrări esenţiale de la muzica Renaşterii şi Barocului până la muzica contemporană universală şi românească, conţine şi numeroase lucrări pentru cele trei claviaturi, pe care artistul le-a prezentat publicului în primă audiţie.

Critica de specialitate a apreciat mereu favorabil arta lui Nicolae Licareţ, caracterizându-l ca „un mare pianist şi muzician", „partener ideal", „un virtuoz al clavecinului", „pianist strălucitor, cu o cultură a sunetului şi discreţie dinamică", „un artist de excepţie al Barocului", „un mare colorist al orgii".

Artistul a realizat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, precum şi la casele de discuri Electrecord, Philips, BMG, AIX Records.

Pentru merite deosebite a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, cu ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi cu ordinul Cavaler al Artelor şi Literelor acordat de Statul Francez. A fost vicepreşedinte al Fundaţiei "Solidaritatea Culturală Română ARS XXI". Dumnezeu să-ierte!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră