MOMENT ISTORIC. Ce plan de acțiune are ONU pentru planetă în următorii 15 ani

03 Aug 2015
MOMENT ISTORIC. Ce plan de acțiune are ONU pentru planetă în următorii 15 ani
Eliminarea sărăciei sub toate formele sale, peste tot în lume, traiul în "bună sănătate", accesul tuturor la o educație de bună calitate, eliminarea discriminării și violenței față de femei sunt doar câteva dintre țintele planului de acțiune al ONU pentru planetă până în anul 2030, relatează AFP.
 
După o săptămână de negocieri intense la sediul ONU din New York, experți și diplomați din cele 193 de țări membre ale ONU au adoptat un proiect de 30 de pagini, intitulat "A transforma lumea noastră, program de dezvoltare durabilă până în 2030".
 
Programul va fi supus adoptării formale a șefilor de stat și de guvern ai planetei în 26-27 septembrie la New York. El cuprinde 17 obiective ale dezvoltării declinate în 169 de "ținte". 
 
Obiectivul nr. 13 invită guvernele "să ia de urgență măsuri pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a repercusiunilor lor". Documentul lansează un apel să se încheie la Paris "un acord ambițios și universal asupra climatului".
 
Respectarea celor 17 obiective, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2015, va fi voluntară pentru fiecare stat, care va alege mijloacele pentru a le atinge. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră