VĂLENIUL, DUPĂ SENTINŢĂ. Cine este martorul-cheie din dosarul violatorilor? Poliţiştii se tem de revolta apropiaţilor celor şapte agresori:pază sporită pe raza localităţilor

18 Aug 2015
VĂLENIUL, DUPĂ SENTINŢĂ. Cine este martorul-cheie din dosarul violatorilor? Poliţiştii se tem de revolta apropiaţilor celor şapte agresori:pază sporită pe raza localităţilor
Cei şapte violatori din Vaslui şi-au primit ieri sentinţele, de la 5 până la opt ani de închisoare cu executare, aceştia fiind ulterior arestaţi. Decizia nu este însă definitivă,  o parte dintre agresori  făcuând  deja recurs. Potrivit unor surse judiciare, tinerii condamnaţi au fost transferaţi din  arestul Poliţiei la Penitenciarul Vaslui, unde, în următoarele 21 de zile, vor fi în carantină.
De-a lungul acestui proces, extrem de mediatizat, cei şapte au făcut  diverse comentarii, declarând ironici că la Vaslui „violul e sex-surpriză“ şi că vor „pedeapsă egală cu durata plăcerii“.  

Mai mulţi politişti pe străzile din Munteni şi din Văleni

Surse din cadrul Poliţiei Vaslui au declarat pentru site-ul mariustuca.ro că polițiștii din Vaslui au luat măsuri speciale după condamnarea celor şapte. Mai exact, mai mulţi poliţişti vor patrula pe străzile din localităţile Munteni (n.r.- acolo unde locuieşte victima) şi  Văleni (n.r.- de unde sunt cei şapte violatori ). Sursele citate susţin însă că această decizie are un caracter preventiv, nefiind luată urmare  unor ameninţări. În prezent, Raluca, fata violată, locuiește  în Vaslui cu o mătușă de-a sa, susţinând bacalaureatul de toamnă. Reamintim că rudele violatorilor și prietenii acestora au promis că se vor răzbuna după pronunţarea sentinţei. 

Martorul-cheie, declaraţii necenzurate în faţa anchetatorilor 

Martorul-cheie din dosarul violatorilor, cel care le-a oferit anchetatorilor detalii „de la locul faptei“ despre abuzul la care a fost supusă eleva de 18 ani, se numește Florin Surleac, este tot din Vălani și, în ciuda coincidenței de nume cu unul dintre violatori (Ionuț Surleac), aceștia nu au niciun grad de rudenie, ci sunt vecini, cu goposdăriile, gard în gard. Băiatul a fost plecat în Italia mai mult luni, îndată după viol, motiv pentru care acesta a fost “omis” din atenția publică, potrivit vremeanoua.ro. Mai exact, este vorba despre un al optulea băiat, care ar fi  refuzat să participe la orgia sexuală şi care a  depus mărturie împotriva prietenilor lui.  Se pare însă că anchetatorii au știut de el, au avut declarații de-ale lui la dosar, cu atât mai mult cu cât, spun vecinii, și el a fost atunci reținut pentru 24 de ore. Florin Surleac le-a dat anchetatorilor detalii importante, care arată nu doar fapta îngrozitoare în sine, ci scoate în evidență și premeditatea infracțiunii. 


Sentintele dictate de judecatori in cazul violului din Vaslui:

Burada Silviu (21 ani) - condamnat la 8 ani si 4 luni de inchisoare cu executare

Burlacu Paul Andrei (28 ani) - 7 ani de inchisoare cu executare

Avadanei Silviu (22 ani) - 6 ani de inchisoare cu executare

Bolboceanu Petrica (23 ani) - 7 ani de inchisoare cu executare

Boicu Ionut Bogdan - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

Rotaru Alin Dumitru - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

Surleac Ioan - 5 ani si 8 luni de inchisoare cu executare

De asemenea, judecatorii au hotarat ca inculpatii sa ii plateasca fetei violate daune morale in valoare de 50.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă. Instanţa a dispus cu titlu executoriu emiterea de mandate de arestare pe 30 de zile pe numele celor şapte, inlocuind astfel masura controlului judiciar, potrivit Pro tv.

Incidente la procesul celor şapte tineri acuzaţi

Vineri, atunci când a avut loc un nou termen în procesul de la Vaslui, avocata fetei violate, Mioara Donosă a declarat pentru site-ul mariustuca.ro că instanţa a rămas în pronunţare şi că luni, la ora 14.00 vom afla sentinţa finală în acest caz. Procurorii au cerut pedepse maxime pentru cei şapte violatori. După ce a mai suspendat de două ori, procesul celor şapte violatori a fost reluat. În plus, tensiunea creşte, nu doar în sala de judecată, acolo unde martorii sunt în continuate audiaţi ci şi în faţa Judecătoriei Vaslui. Mai exact, surse din cadrul Jandarmeriei Vaslui au declarat pentru site-ul mariustuca.ro că au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Doi dintre indivizii au fost amendaţi cu 200 lei, iar alţi trei au primit avertismente.


Cine sunt cei şapte violatori cinstiţi?

Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrică (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) şi Boicu Ionuţ Bogdan (21 ani) au fost trimişi în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Toţi cei şapte au fost deferiţi justiţiei în stare de arest preventiv. În faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care au instrumentat cazul, cei şapte violatori au negat acuzaţiile, afirmând că adolescenta de 18 ani ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale.

Violatorii, în fiecare zi la Poliţia Văleni


Cei şapte tineri din judeţul Vaslui, judecaţi după ce au sechestrat şi violat, în 2014, o tânără de 18 ani sunt obligaţi, de astăzi, să se prezinte în fiecare zi la Poliţia Vaslui pentru a da cu subsemnatul, au confirmat pentru site-ul mariustuca.ro oficiali ai Poliţiei Vaslui.Până acum, aceştia aveau obligaţia de a se prezenta la poliţie doar de patru ori pe săptămână. Măsura a fost dispusă astăzi de conducerea IPJ Vaslui. „După cum ştiţi, până acum, cei şapte aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. - marţi), trebuie să se prezinte zilnic la postul de poliţie pentru a semna foaia de prezenţă. Pînă acum, toate cele şapte persoane au respectat regulile. În cazul în care nu se respectă măsurile, se propune schimbarea măsurii preventive”, au precizat sursele citate.

Rudele violatorilor, strategie de intimidare

Nu este prima dată când se încearcă o intimidare a fetei violate. Rudele violatorilor au demarat o strategie de defăimare a victimei, lansând tot felul de zvonuri false despre ea și făcând tot felul de declarații bombastice, sperând să atragă de partea lor cât mai multă lume și să-i întoarcă împotriva fetei pe cei care o susțin.
Astfel, mai mulți prieteni au violatorilor au făcut grupuri pe Facebook sau pagini de susținere, unde postează tot felul de mizerii despre victima violului, afirmații imposibil de reprodus în acest articol. Paginile sunt raportate și șterse, ei fac altele și tot așa. Chiar MAMA unuia dintre violatori (Silviu Burada) scrie că nu vrea să-și piardă puiul din cauza unei nebunii a tinereții și cheamă la apel pe oricine știe lucruri compromițătoare despre fata violată.

Momentul culminant a fost și cel mai recent, când sora lui Silviu Burada, violatorul care a regizat toată grozăvia, a postat pe Facebook un mesaj în care ne transmite celor care "se streseaza" să stea liniștiți că nu va face pușcărie niciunul dintre cei șapte violatori, dintre care trei și-au recunoscut deja fapta.

"Nu vă mai stresați atât. Nu face nimeni pușcărie. Știți de ce? Pentru că suntem destui care îi susținem și care le vom fi alături pentru că îi cunoaștem și o cunoaștem și pe ea. Și ea nu e prima dată când spune că e violată. Mai are câteva dosare de viol pe la poliție și s-a dovedit că fata nu e chiar cum o credeți voi", a fost mesajul postat de sora unuia dintre violatorii din Vaslui pe internet.

Procurorii şi judecătorii care au instrumentat cazul violatorilor, cercetaţi

În plus, surse apropiate anchetei au declarat pentru site-ul nostru că, toţi procurorii şi toţi judecătorii care s-au ocupat de instrumentarea acestui caz, pţnă în această fază, sunt cercetaşi de Inspecţia Judiciară. Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) susține că, în urma unei sesizări pe care a depus-o în luna iunie, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări în cazul eliberării din arest a celor șapte tineri acuzați că au violat o elevă din Vaslui.

Avocatul violatorilor ceartă presa că zice "de rău" despre clienții lui


Site-ul mariustuca.ro a scris, zilele trecute, că avocaţii agresorilor dau vina pe mass-media şi spun că aceasta nu le creează o imagine bună tinerilor cercetaţi pentru viol, dar și că, rețineți gestul celor șapte prezintă un risc social doar pentru că așa scrie în carte și nici nu e singurul caz de viol din România. Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au sechestrat şi violat, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit cercetărilor desfăşurate de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri. Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au sechestrat şi violat, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit cercetărilor desfăşurate de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Petiţie online pentru arestarea violatorilor

Scandalizaţi de faptă, dar şi de modul cum judecătorii au dat undă verde la libertate celor şapte violatori din Vaslui, autorii unei petiţii online cer să se facă dreptate şi violatorii să plătească pentru fapta lor. Pe site-ul petitieonline.ro a fost pusă scrisoarea „Cerem arestarea celor 7 băieţi violatori din Vaslui“. „Nu ezitaţi să DISTRIBUIŢI PETIŢIA!! Nu trebuie să stăm fără să facem nimic cand vedem că legislaţia este calcată în picioare de anumiţi judecători.Vreţi o ţară corectă spuneţi-vă părerea!!Părerea noastră contează!Nimeni nu îşi doreşte să fie in situaţia în care a fost respectiva fată!! Iar „ironiile" celor 7 şi ale famililor lor dau dovadă de nesimţire(este frumos spus).Trebuie să fie pedepsiţi conform legislaţiei in vigoare şi trebuie să primească sentinţa maximă pentru această faptă“, se precizează în petia online: nou termen al procesului, avocata fetei violate, Mioara Donosă a declarat pentru site-ul mariustuca.ro că instanţa a rămas în pronunţare şi că luni, la ora 14.00 vom afla sentinţa finală în acest caz. Procurorii au cerut pedepse maxime pentru cei şapte violatori.

După ce a mai suspendat de două ori, procesul celor şapte violatori a fost reluat. În plus, tensiunea creşte, nu doar în sala de judecată, acolo unde martorii sunt în continuate audiaţi ci şi în faţa Judecătoriei Vaslui. Mai exact, surse din cadrul Jandarmeriei Vaslui au declarat pentru site-ul mariustuca.ro că au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale
pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Doi dintre indivizii au fost amendaţi cu 200 lei, iar alţi trei au primit avertismente.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră