Legea „Big Brother“ a trecut de Senat. Ce s-a decis în privinţa datelor cu caracter privat ale românilor

08 Sep 2015
Legea „Big Brother“ a trecut de Senat. Ce s-a decis în privinţa datelor cu caracter privat ale românilor
Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Astfel, accesul la datele personale se va putea face numai în baza unei autorizații a judecătorului acordată în prealabil, potrivit agerpres.ro. Propunerea legislativă este semnată de Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Daniel Constantin, Alina Gorghiu, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian și Victor Ponta. Asupra ei liderii politici au ajuns la un acord în luna mai, în cadrul unei întruniri desfășurate la Cotroceni.  Senatul a aprobat proiectul cu 91 de voturi pentru, 3 împotrivă și 5 abțineri. Acesta va intra în Camera Deputaților, care reprezintă forul decizional.

Ce se întâmplă cu datele cu caracter privat

„La solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal", se arată în propunerea legislativă.

Inițiativa mai prevede că datele de trafic referitoare la abonați și la utilizatori, prelucrate și stocate de furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau de furnizorul unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului, trebuie să fie șterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării, cu excepția câtorva situații. 

Propunerea mai arată că solicitările privind datele (...) formulate de către organele de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale sunt supuse dispozițiilor art. 14, 15, 17-23 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României", cererile, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, urmând să aibă semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Solicitările se vor procesa în condiții de confidențialitate.

Totodată, inițiativa mai prevede că datele de trafic, de identificare a echipamentului și de localizare solicitate nu fac obiectul ștergerii sau anonimizării de către furnizori, atunci când solicitarea formulată este însoțită sau urmată de o notificare cu privire la necesitatea menținerii lor, în scopul identificării și conservării probelor sau indiciilor temeinice, în cadrul investigațiilor pentru combaterea infracțiunilor sau în domeniul apărării și securității naționale, atât timp cât subzistă motivele care au stat la baza solicitării, dar nu mai mult de 5 ani de la data solicitării sau, după caz, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței de judecată.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră