La Catedrala Sfântul Iosif, de Sfinții Petru și Pavel. Concert de muzică sacră - ”Tu ești preot în veci”

13 Iun 2023
La Catedrala Sfântul Iosif, de Sfinții Petru și Pavel. Concert de muzică sacră - ”Tu ești preot în veci”

De când există pe lume credința (indiferent ce formă a îmbrăcat), preoții au fost, rămân și vor fi unșii Divinității pe pământ. Pe lângă faptul că are harul, menirea, îngăduința de a tălmăci și-a apropia rugăciunea omului de urechea Domnului, preotul este acela care celebrează Sfânta Liturghie, se roagă cu și pentru poporul lui Dumnezeu, mijlocește harul sfinților, învață cu putere, sfințește și conduce poporul la mântuire. În acest sens, dacă clipă de clipă nu contenim să aducem închinăciune și slavă Celui de Sus, e bine ca, din când în când, să ne îngăduim un mic răgaz pentru a aduce mulțumire și celui ce este mijlocitor între noi și Dumnezeu.

Astfel, Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București organizează la Catedrala Sfântul Iosif, în data de 28 iunie 2023, ora 20:00, evenimentul cultural-religios Concert de muzică sacră - ”Tu ești preot în veci”, ca pregătire spirituală pentru sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Paul. Tema concertului, ”Tu ești preot în veci”, reprezintă un semn de prețuire și mulțumire pentru toți slujitorii sfântului altar.

La acest concert, în parte inedit, sunt invitați atât melomanii de muzică clasică, cât și iubitorii de muzică sacră. Publicul va avea ocazia să se bucure de audiția unor lucrări foarte rar interpretate în spațiul cultural din România.

Concertul de Muzică Sacră este susținut de Orchestra ANIMA a Catedralei Sfântul Iosif din București, singura orchestră de muzică sacră din România și din Europa care se află sub decret episcopal, Corul Catedralei ”Sfântul Iosif”, dar și de soliștii invitați: Renata Vari, soprană, solistă a Operei Române Craiova și Adrian Mărcan, bariton, solist al Operei Naționale București, Cristian Balaș, vioară, Opera Națională București, nume sonore ale scenei românești și internaționale. Orchestra ANIMA este dirijată de Cătălin Toropoc. Obiectivul primordial al evenimentului este Evanghelizarea prin Cânt și Cuvânt.

Programul concertului:

Andante Festivo de J. Sibelius

Tantum Ergo de W.A. Mozart

Adagio pentru Vioară și Orchestră în Mi Major de W.A. Mozart

Panis Angelicus de C. Frank

Ave verum de W.A. Mozart

Simfonia nr.23 în Re Major de Mozart

Eu v-am ales de Pr.L. Farcaș

Doamne Rămâi mereu cu noi de William Henry Monk (Muzica) și Pr. Pavel Chelaru (Text)

Intrarea este liberă.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră