Kovesi: Ancheta în dosarul premierului Victor Ponta este aproape finalizată

08 Sep 2015
Kovesi: Ancheta în dosarul premierului Victor Ponta este aproape finalizată
Laura Codruța Kovesi, şefa DNA, a declarat, marţi, la sediul CSM, că ancheta în dosarul premierului Victor Ponta este aproape finalizată, însă mai sunt de administrat câteva probe.

"Procurorul de caz va decide când finalizează ancheta. Știu doar că este aproape finalizată, mai sunt de administrat câteva probe. În momentul în care se va da o soluție, o să vă anunțăm", a răspuns Kovesi la întrebarea unui jurnalist legată de stadiul anchetei.

Victor Ponta este cercetat de DNA în dosarul "Rovinari-Turceni" pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, la data faptelor avocat, iar Dan Șova pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

Pe 3 septembrie, Victor Ponta a cerut procurorilor DNA ca dosarul său să fie disjuns din dosarul "Rovinari-Turceni", motivând că dorește ca situația sa să se rezolve mai repede.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră