Justiţie la shopping. O instanţă va funcţiona într-un mall din Ploieşti

27 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Justiţie la shopping. O instanţă va funcţiona într-un mall din Ploieşti

 

Reprezentanţii Tribunalului Prahova au declarat că, din cauza stării în care se află clădirea în care funcţionează acum Secţia a II-a Civilă Contencios Administrativ şi Fiscal, cei care vin la această instanţă sunt în pericol. „Clădirea încadrată în risc seismic I. Pe cale de consecinţă, riscurile atât pentru personal, cât şi pentru justiţiabili sunt foarte mari, mai ales în contextul în care se produc tot felul de mişcări seismice în România", a declarat pentru mediafax.ro purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton. Procedura de închiriere a fost demarată, în luna aprilie. 

"Tribunalul Prahova a demarat o procedură de închirirere a unui asemenea spaţiu, încă din luna aprilie a acestui an, procedură în urma căreia s-a declarat o ofertă câştigătoare. Practic, această secţie urmează să funcţioneze în incinta unui centru comercial din Ploieşti, la etajul al treilea. În cadrul secţiei funcţionează 40 de persoane, judecători şi personal auxiliar", a mai declarat Alina Anton.

Activitatea secţiei Tribunalului va începe în mall, la 1 noiembrie. "Începând cu 1 noiembrie, Secţia a II-a Civilă Contencios Administrativ şi Fiscal îşi va desfăşura activitatea într-o locaţie nouă, modernă, uşor accesibilă, situată în centrul Ploieştiului. Vor exista 2 săli de judecată, 11 birouri şi 3 arhive, pe o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi. Accesul publicului în Tribunalul Prahova se va face prin interiorul centrului comercial, pe scările rulante, în timpul programului de lucru cu publicul", se arată în comunicat citat.  Măsura mutării în mall a trebui să fie provizorie. Potrivit conducerii Tribunalului Prahova, Secţia a II-a Civilă se va muta în noul Palat al Justiţie, care este, însă, în construcţie de peste 20 de ani.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră