Drumul spre spre mare, GRATUIT pentru 100.000 de români

01 Iul 2015
Drumul spre spre mare, GRATUIT pentru 100.000 de români
CNADNR a anunţat că, de la implementarea sistemului de plată electronic, prin stația de taxare de la Feteşti au trecut un număr de 457.044 vehicule. Dintre acestea, peste 100 000 nu apar în sistem cu taxa plătită.

Astfel, pentru 341.257 dintre acestea s-a regăsit automat o plată efectuată în termenul legal, în timp ce pentru celelalte 115.787 vehicule detectate, înregistrarile vor intra pe fluxul manual de verificare al agenților constatatori.

Compania de Drumuri explică care sunt posibilităţile:

ori numărul de înmatriculare a fost detectat eronat, iar în urma corecției acestuia de către agentul constatator se regăsește o plată efectuată în termenul legal;

ori pentru acel numar de înmatriculare nu a fost efectuată nicio plată, urmând a se încheia un proces verbal de constatare a contravenției.

“Pentru că acum se trece liber pe pod, s-ar putea ca mulți șoferi să uite să dea un sms sau să se oprească într-o benzinărie și să-și plătească trecerea. S-ar putea să avem un aflux mai mare de amenzi, dar cu timpul cred că ne vom obișnui și cu acest sistem. De asemenea, tot din obișnuință, încă vom mai înregistra multe treceri pe prima bandă cu achitarea taxei pe pod. Orice schimbare presupune și o perioadă de acomodare. Eu cred că sistemul a prins, rezultatele sunt bune și, curând, ne vom obișnui cu toții cu noul sistem.”, a explicat Narcis Ștefan Neaga, Director General al CNADNR SA.

Pe 1 mai, CNADNR a introdus sistemul de plat[ prin SMS. Astfel,tariful poate fi achitat la stațiile de distributie a carburantilor (OMV PETROM, MOL, ROMPETROL), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă ORANGE ROMÂNIA, VODAFONE ROMÂNIA, TELEKOM MOBILE și RCS&RDS) și cash la stația de taxare Fetești.

Măsura a fost luată ca urmare a cozilor care se formau la staţia de taxare de la Feteşti. practic, de două luni, drumul spre mare nu mai presupune aglomerarea la trecerea podului peste Dunăre. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră