Codruţa Kovesi reclamată la ANI. Ce bani ar fi încasat şefa DNA

30 Aug 2016 | scris de Mara Răducanu
Codruţa Kovesi reclamată la ANI. Ce bani ar fi încasat şefa DNA

"În urma unei anchete, am descoperit că doamna Kovesi, șefa DNA, a participat anul trecut în trei programe europene, de unde a luat câteva mii de euro, peste 4.000 de euro, nereprezântând parchetul sau statul român, ci ca expert. Pe persoană fizică, cum ar spune cineva. Dar legea română nu permite acest fapt", a explicat Răzvan Savaliuc, într-o intervenție telefonică la emisiunea Esențial, realizată de Ana Maria Roman și Mircea Badea, la Antena 3.

„Consideram o datorie civica, jurnalistica, sa facem aceasta sesizare in urma informatiilor obtinute in urma unei anchete jurnalistice intinse pe perioada noiembrie 2015 – august 2016. Nu stim cat va dura aceasta ancheta, nu avem mari sperante ca institutiile statului in Romania functioneaza la fel pentru toti cetatenii, dar in urma demersului nostru pe care il vom mediatiza pas cu pas, opinia publica va putea sa-si formeze o opinie corecta asupra problemelor de interes general pe care le-am semnalat si a modului in care institutiile cheie ale statului lucreaza sau nu in interesul cetateanului. Daca va fi gasita incompatibila, prin cumularea functiei de procuror cu cea privata de expert pe baza de contract, sefa DNA risca pierderea functiei si sanctionarea disciplinara”, susține redacția Lumea Justiției.

Ce bani a încasat Laura Codruța Kovesi

"In urma investigatiei jurnalistice efectuate de reporterii publicatiei Lumeajustitiei.ro pe parcursul perioadei 2015 - 2016, a reiesit din actele obtinute si potrivit declaratiei de avere pe anul 2015 a numitei Laura Codruta Kovesi, ca aceasta a participat in cursul anului 2015, in calitate de expert privat, la mai multe programe europene, de unde a incasat suma totala de 4022 euro, dupa cum urmeaza:

-participare ca expert in programul european EU Grant – Albania (600 euro);

-participare ca expert in programul european TAIEX – Muntenegru (1650 euro);

-participare ca expert in programul european TAIEX – R. Moldova (1772 euro);

Participarea dnei Laura Codruta Kovesi la respectivele programe europene, in calitate de expert privat, s-a facut in nume propriu, fara ca aceasta sa reprezinte parchetul la care lucreaza ori vreo alta institutie a statului roman, desi pe durata acestor programe si-a pastrat calitatea de salariat al PICCJ – DNA", scrie Lumea Justiției.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră