CENTENAR. Ciopârțirea arhitecturii Bucureștiului sub comunism (ep 3 – cartierul Uranus)

15 Aug 2018
CENTENAR. Ciopârțirea arhitecturii Bucureștiului sub comunism (ep 3 – cartierul Uranus)

În anul *1980, pe micile ecrane sunt difuzate imagini cu un Ceaușescu dând teatral din mâini în fața a ceea ce păreau a fi câțiva ingineri. În spatele lor, pe fundal, ruine proaspete, născute de un buldozer aflat în plin avânt muncitoresc. Imaginile sunt însoțite de un cântec pe care un cor de fete îl face să sune înălțător. Versurile lui, sunt, însă: ”E arhitectul României Socialiste / Trăiasc-al țării primul făurar”.

Păstrate în arhiva TVR, imaginile sunt de la demolarea unui superb cartier interbelic. Măsura făcea parte din construcția grandioasă a Casei Poporului, care se afla în apropiere. Cartierul demolat era situat în zona Uranus, strada Sirenelor, și, deși nu stătea propriu-zis pe locul unde urma să fie ridicat actualul Palat al Parlamentului, aspectul lui ”burghezo-moșieresc” deranja vizual pe gânditorii noului București.

Străzile lui înguste și pitorești din piatră cubică coborau și urcau vesele Dealul Spirii, iar locuitorii  obișnuiau să stea ore în șir la taclale, la coadă la pâine ori sifoane. Istoricul și academicianul Dinu Giurăscu, el însuși un locuitor în cartierul Uranus, în copilărie, își amintea: ”Vedeam cum se prăbușeau acoperișurile, erau numai pereții goi, ca niște cranii în care nu mai exista viață, era moloz pretutindeni. Vedeai cum propria ta ființă se distruge, pentru că orice om are o familie, niște repere, care când dispar tu rămâi ca o frunză bătută de vânt, care nu mai știe din ce copac s-a desprins.”

Nu doar frumoasele case boierești, dar și cele modeste, ale clasei de mijloc , au fost dărâmate atunci. Sub lama nediscriminatorie a buldozerului au căzut și trei biserici (Alba-Postăvari, Spirea Veche și Izvorul Tămăduirii), dar și alte monumente istorice valoroase precum vechiul Arsenal, stadionul Republicii, casa Demetriade sau fântâna Lahovary.

Odată cu cartierul burghez din zona Uranus, spunea inginerul Maximilian Spinzi pentru Digi 24, a dispărut din București un întreg stil arhitectonic: stilul florentin

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră