31 AUGUST. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

31 Aug 2015
31 AUGUST. Cifre, oameni, fapte, întâmplări
 EVENIMENTE INTERNE – Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

·                       Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – ora 15:00, Sala 3047, etaj III

– Ministere

* Are loc cea de-a II-a ediţie a Conferinţei naţionale privind perspectivele sistemului de educaţie, „Educaţia – cunoştere şi vocaţie” – ora 14:00, la Biblioteca Naţională a României. La eveniment participă reprezentanţi ai Administrației prezidențiale, Sorin Cîmpeanu, ministrul educației naționale şi Raluca Turcan, deputat, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților. Evenimentul este organizat de Institutul de Studii Populare, Fundația Hanns Seidel și Agenția „SENS. Atelier de Comunicare”, împreună cu partenerii săi, Biblioteca Națională a României, Coaliția pentru Educație şi Centrul pentru Politici Educaționale

* Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va fi prezent, de la ora 14:00, la ceremonia de predare – primire a comenzii Diviziei 1 Infanterie DACICA către Divizia Multinaţională de Sud-Est – la sediul marii unităţi din Bucureşti, Str. Antiaeriană nr.6-8. În cadrul ceremoniei, va fi numit şi noul comandant al Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, generalul de brigadă Ovidiu-Liviu Uifăleanu, care până la această dată a îndeplinit funcţia de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”

– Partide

* Biroul Permanent Național al PSD se reunește, începând cu ora 11:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10, sector 1

* Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea participă, de la ora 17:00, la şedinţa Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor – la sala „Ovidiu Şincai”, nivel 1M

* Tineretul Naţional Liberal organizează un eveniment dedicat celebrării Zilei Limbii Române; invitat – copreşedintele PNL Alina Gorghiu – ora 16:00, Şos. Colentina nr. 385

– Administraţie

* Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, etajul 3, Sala de Consiliu

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de compania de transport local SC Oradea Transport Local SA privind posibilitatea reînfiinţării traseului transfrontalier de transport internaţional de persoane prin curse regulate Oradea – Biharkeresztes (Ungaria) – ora 10:00, Str. Atelierelor nr. 12

– Social

* Lansarea campaniei de relaţii publice privind importanţa conceptului de îmbătrânire activă, de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în calitate de beneficiar al proiectului „Fii activ la orice vârstă!” – ora 10:00, la Hotel DoubleTree by Hilton

* Sosirea celebrului tren Orient Express în România, eveniment susţinut de touroperatorul român, Invitation România – între orele 14:00 – 15:00, la Gara de Nord

* Oradea: Târg de joburi pentru şomeri – ora 12:00, la sediul Fundaţiei Agora Oradea, Piaţa Tineretului, nr. 8

– Economic

* Cea de-a II-a ediţie a serilor de degustări Tastevin – Confreria Vinului – din segmentul HoReCa – ora 12:00. Evenimentul este susţinut de firma de distribuţie Sorla şi găzduit de Zexe Zahana – Str. Icoanei nr. 80, sector 2

* Programul „Litoralul pentru Toţi” lansat de ANAT, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) se derulează în perioada 31 august – 11 octombrie

* Jupiter, jud. Constanța: În perioada 31 august – 4 septembrie, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) organizează „Şcoala de vară SIMPRACT 2015”, care debutează printr-o conferinţă de presă – ora 10:30, la Hotel Delta din stațiune. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”SIMPRACT – Tranziția de la școală la viața activă prin practică și crearea de întreprinderi simulate”, la el fiind selectați să participe un număr de aproximativ 200 de studenți, recrutați din universitățile partenere în cadrul proiectului

 

– Mediu

* Conferinţă de presă organizată de Institutul pentru Politici Publice, Liga Habitat şi Terra Mileniul III cu prilejul lansării celei mai recente Analize naţionale asupra stadiului colectării separate şi a valorificării deşeurilor în marile aglomerări urbane – ora 13:00, la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanţilor nr. 50B

– Medicină, Sănătate:

* Conferinţă de presă susţinută de prof. dr. Gheorghe Burnei – ora 11:30, în amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti organizează instruirea studenţilor care vor începe stagiul de practică din cadrul proiectului „Profesie: Şcoală, Consiliere, Orientare, Practică – ProSCOP”, proiect cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU) din axa prioritară 2: „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” în domeniul major de intervenţie 2.1: „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă” – ora 8:00, în Aula Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti

* Universitatea Politehnica din Bucureşti organizează un seminar de diseminare în cadrul proiectului „Student azi! Profesionist mâine! – îmbunătăţirea procesului de inserţie pe piaţa muncii a studenţilor din domeniile tehnic/economic/medical veterinar – IMPULS” – ora 12:00, la Biblioteca Centrală a Universităţii Politehnice, Sala 2.1, etaj II

* Centrul pentru Politici Educaționale (CPEdu) și Federația Coaliția pentru Educație organizează workshopul cu tema ”Acces și succes în educație”, în cadrul Conferinței Naționale ”Educația – cunoaștere și vocație” – ora 16:30, la Biblioteca Națională a României

* Muncel, jud. Iaşi: În perioada 31 august – 5 septembrie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează Tabăra de creaţie a elevilor laureaţi la Concursul naţional „Tinere condeie”

* Sinaia: Expert Forum, în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației “Konrad Adenauer” și British Council organizează, între 31 august şi 4 septembrie, o nouă ediție a programului „Școala pentru Democrație”

– Arheologie

* Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează o acţiune de investigaţii arheologice în comuna Bistra, judeţul Alba, care are ca obiectiv căutarea, descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pământeşti a 5 persoane care au fost ucise la 4 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupele şi agenţii Securităţii

– Manifesări prilejuite de Ziua Limbii Române (31 august)

* Cu prilejul marcării Zilei Limbii Române, se vor oficia, de la ora 9:00, depuneri de coroane la mormintele scriitorilor români din Cimitirul Bellu. De la ora 11:00, la Galeria Dialog a Primăriei sectorului 2, va avea loc Conferinţa „Ziua Limbii Române”, cu tema “Limba Română în spaţiul public şi mediatic”, iar de la ora 18:00, pe esplanada Primăriei Sectorului 2, va avea loc Recitalul de Poezie şi Muzică susţinut de poeţii Ioana Crăciunescu, Dumitru Bădiţa, Teodor Dună, Ioan Es Pop şi Cosmin Perţa. Organizatori: Primăria Sectorului 2 Bucureşti, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Parteneri: Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor şi Asociaţia Euro CulturArt. Parteneri media: Radio România Cultural

* De la ora 20:00, la Libăria Open Art din Bucureşti (Str. Pitar Moş nr. 12, intrarea prin Str. Arthur Verona), în organizarea Asociaţiei Euro CulturArt şi cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, va avea loc prima ediţie a Galei Poeziei Tinere, un eveniment care celebrează Ziua Limbii Române. 10 tineri poeţi reprezentativi pentru poezia românească milenaristă vor susţine recitaluri publice: Dumitru Bădiţa, Laura Dan, Teodor Dună, Mugur Grosu, Claudiu Komartin, Alina Naiu, Grigore Şoitu, Miruna Vlada, Tudor Voicu şi Emilia Zăinel. Alături de cei 10 poeţi, vor fi muzicienii de jazz& blues: Gabriela Costa şi Alex Man (chitară). Amfitrionul Galei este scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Asociaţiei Euro CulturArt. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Chişinău: Concert extraordinar susţinut de Orchestra de muzică populară condusă de Fraţii Advahov şi Orchestra simfonică, formată din instrumentişti virtuozi ai Operei Naţionale şi ai Orchestrei „Teleradio-Moldova”; dirijor: Dumitru Cârciumaru – ora 17:30, în Piaţa Marii Adunări Naţionale

– Cultură

* Orchestra Română de Tineret începe seria repetiţiilor cu public – ora 11:00, în sala mare a Institutului Cultural Român

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţia este desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

·                       Recital cameral Tharice Virtuosi – ora 17:00, la Ateneul Român. Solişti – vioară: Liviu Prunaru, Valentina Svyatlovskaya, Bogdan Zvorişteanu, Oleg Kaskiv, Edgar Pujol, Vlad Stănculeasa; violă: Sophia Reuter, Ettore Causa; violoncel: Stanimir Todorov, Pablo De Naveran; dirijor: Liviu Prunaru

·                       Concert Israel Philharmonic Orchestra – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Zubin Mehta

* În seria montărilor moderne pe care le propune Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015, ce se va desfăşura la Teatrul Naţional din Bucureşti în perioada 28 august – 4 septembrie, se înscrie şi spectacolul “Confuzii”, o co-producţie între Compania croată Eurokaz, Academia de Arte Dramatice din Zagreb şi colectivul artistic Domino, care se va juca la Sala Atelier, începând cu ora 20:00

* Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Asociația Făuritori, organizează, în cadrul proiectului „Contemporanii”, vernisajul expoziției de pictură și grafică „Când aveau 20 de ani. Impresii și Copilărie” (31 aug. — 1 oct.) – ora 19:00, la sediul ICR, Aleea Alexandru nr. 38. În deschiderea evenimentului, invitații Diana Jipa (vioară) și Angelica Postu (pian) vor intepreta un fragment din lucrarea „Impresii din Copilărie”, de George Enescu

* Baia Mare: Lansarea volumului de poezii „Sălbăticiuni şi umbre”, de Flavia Cosma, scriitoare, poetă şi traducătoare româno-canadiana născută în România, câştigătoare a numeroase premii internaţionale – ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Sala de conferinţe. De la ora 17:00, are loc vernisajul expoziţiei de pictură „Salonul de vară” a membrilor Asociaţiei „Alexandru Şainelic” – la Salonul Artelor a Bibliotecii Județene „Petreu Dulfu”. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 31 august – 11 septembrie

* Brăila: În perioada 31 august – 13 septembrie, au loc 22 de proiecții KineDok România – ora 20:30, în The Music Pub. Seria de proiecții de film documentar din Europa Centrală și de Est continuă și în septembrie, sub marca KineDok, în mai multe orașe din România. Astăzi, are loc proiecţia filmului „aici…adică acolo”. Documentarele pot fi văzute și în celelalte țări implicate în proiect – Cehia, Croația, Slovacia și Ungaria. În România, KineDok este coordonat de Asociația One World Romania

* Fălticeni, jud. Suceava: În perioada 31 august – 6 septembrie, va avea loc a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Creaţie şi Interpretare „Grigore Vasiliu Birlic”. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Fălticeni Cultural”. Sub acest generic, în cele şapte zile se vor desfăşura cele două mari manifestări, Festivalul de Teatru Birlic (ediţia V-a) şi Festivalul „Fălticeni Folk” (ediţia a IV-a), dar şi secţiuni de Creaţie dramatică, Arte vizuale, Film de scurt metraj şi spoturi publicitare. Invitaţii de onoare la ediţia din acest an a festivalului sunt Alex Şerban, strănepotul maestrului Grigore Vasiliu Birlic, actorii Catrinel Dumitrescu, Dorel Vişan, Vladimir Găitan, Claudiu Bleonţ, Medeea Marinescu, Bogdan Stanoevici, Ovidiu Cuncea şi Carmen Olaru, realizator TVR Iaşi. Deschiderea va avea loc de la ora 14:30, în curtea interioară a Muzeului „Ion Irimescu”

* Canada: În zilele de 31 august şi 1 septembrie, cel mai nou lungmetraj al regizorului Cristina Iacob, „Poveste de dragoste” (titlul internaţional „Love Is a Story”), va fi proiectat în cadrul celei de-a 39-a ediţii a festivalului de film de la Montreal, „Festival des Films du Monde” (27 aug. – 7 sep.)

– Sport

* Programul etapei a noua a Ligii I de fotbal:

·                       CFR Cluj – FC Botoşani – ora 21:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

* Arad: Clubul U Goldiş ICIM Arad organizează o conferinţă de presă înaintea debutului sezonului 2015/2016 al Ligii naţionale de baschet feminin – ora 12:00, la Sala Polivalentă

* Jud. Argeş: Victor Hănescu participă de la ora 13:00, la ediția a IX-a a trofeului ce îi poartă numele, de la Tenis Club Curtea de Argeș. Trofeul Victor Hănescu este o competiţie din circuitul intern al FR Tenis pentru categoriile de vârstă 10-12-14 ani, băieţi şi fete, simplu şi dublu. Turneul este organizat de FR Tenis şi Tenis Club Curtea de Argeş

* Mogoşoaia: Tricolorii se reunesc, la Centrul de Fotbal, pentru a pregăti cele două meciuri din preliminariile Campionatului European din 2016, cu Ungaria şi respectiv Grecia. Vineri, 4 septembrie, de la ora locală 20:45, pe Groupama Arena din Budapesta, România întâlneşte Ungaria, iar luni, 7 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, tricolorii vor juca împotriva Greciei. Din program zilei de astăzi:

·                       ora 13:45 – selecţionerul Anghel Iordănescu susţine o conferinţă de presă, la care vor participa şi câţiva jucători

·                       ora 18:00 – antrenament al tricolorilor, în care primele 15 minute sunt deschise reprezentanţilor mediei

* Are loc un meci din etapa a 3-a a Ligii naţionale de handbal masculin:

·                       AHC Dunărea Călăraşi – ACS Energia Tg. Jiu – ora 17:30

* New York: Simona Halep, Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu, participă la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US OPEN, care se desfăşoară în perioada 31 august – 13 septembrie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Limbii Române”, instituită prin Legea nr. 53/2013; iniţiatorii Legii au pornit de la ideea că limba unei naţiuni este un puternic instrument de păstrare a identităţii naţionale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, există peste 10 milioane de etnici români ce trăiesc în afara graniţelor de stat ale României; această zi poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific; manifestările au loc pentru a sprijini pe românii de acasă şi de pretutindeni în vederea conservării şi cultivării limbii române şi, prin aceasta, a valorilor identitare. NOTĂ: În R. Moldova, din 1990, la 31 august este marcată sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin); din 2006, la aceeaşi dată, este organizat în Bucureşti ”Concertul limbii române”, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti

– 1870: S-a născut Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (m. 1896) – 145 de ani

– 1880: S-a născut Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (m. 1971) – 135 de ani

– 1904: S-a născut Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

– 1913, 31.VIII / 13.IX: A murit (s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi) Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882)

– 1924: România a ratificat Convenţia de la Lausanne privind regimul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele (semnată la 24.VII.1923)

– 1926: S-a născut scenograful Ion Ipser (m. 2006)

– 1927: S-a născut prozatorul Radu Petrescu; este considerat unul dintre precursorii școlii postmoderniste românești, precum și unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (m. 1982)

– 1927: S-a născut poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului al XX-lea, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (m. 1992)

– 1929: S-a născut tenorul Cornel Stavru

– 1933: S-a născut George Genoiu, dramaturg şi critic de teatru

– 1936: S-a născut sculptorul şi profesorul universitar Paul Adrian Vasilescu (m. 2012)

– 1937: S-a născut fagotistul, poetul şi profesorul Miltiade Nenoiu, preşedinte al Uniunii Muzicienilor şi Interpreţilor din România; fondator şi conducător al cvintetului de suflători „Concordia” (1979-2005); a cântat în Orchestra Naţională Radio timp de 47 de ani (1956 — 1 octombrie 2003)

– 1940, 31.VIII-3.IX: Au loc în toată ţara manifestaţii de protest împotriva „Dictatului de la Viena” (semnat cu o zi în urmă) şi a acceptării acestuia de către autorităţile române – 75 de ani. NOTĂ: Documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), semnate la Viena, prevedeau că partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

– 1948: Apare Decretul privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”; primul şef al Securităţii, cu funcţia de director general, a fost Pantelimon (Pantiuşa) Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie), agent al NKVD-ului

– 1953: S-a născut actriţa Dana Dogaru

– 1961: Decret al Consiliului de Stat privind ratificarea de către România a Convenţiei asupra mării teritoriale şi zonei contigue şi a Convenţiei asupra mării libere, precum şi aderarea României la Convenţia asupra platoului continental (încheiată la Geneva, la 29.IV.1958)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Vizita preşedintelui kazah, Nursultan Abishevici Nazarbayev, la invitaţia omologului său chinez, Xi Jinping (31 aug. – 3 sep.)

– Alaska, Statele Unite: Secretarul de stat al SUA, John Kerry, şi președintele Barack Obama participă la conferința miniștrilor de externe ai statelor arctice

– Calais: Premierul francez, Manuel Valls, vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans şi comisarul pentru imigraţie, Dimitris Avramopoulos, se deplasează în nordul Franţei, unde câteva mii de refugiați trăiesc în condiții extrem de precare într-o tabără improvizată

– Berlin: Vizita şefului guvernului spaniol, Mariano Rajoy, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel (31 aug. şi 1 sep.)

– Kiev: Parlamentul ucrainean urmează să voteze asupra amendamentelor constituţionale prin care se acordă autonomie regiunilor separatiste proruse din est, o măsură susţinută de Occident, dar criticată de societatea civilă

– Moscova: Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, are întrevederi cu o serie de reprezentanţi ai opoziţiei siriene tolerate de regimul lui Bachar al-Assad

– Moscova: Vizita ministrului japonez de externe, Fumio Kishida (31 aug. şi 1 sep.)

– Bonn: Reprezentanţi din cele 195 de state implicate în negocierea unui acord de reducere a efectului încălziri globale, care urmează să fie parafat la Paris la sfârşitul acestui an, se reunesc în oraşul german pentru a relua discuţiile pe această temă (31 aug. – 4 sep.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Blogului” (BlogDay); în această zi bloggerii de pretutindeni postează un articol prin care recomandă 5 noi bloguri, de preferinţă din culturi diferite; vizitatorii blogurilor vor descoperi, astfel, alte surse de informare, necunoscute, cu noi autori interesanţi (din diverse ţări sau din alte domenii de interes). Data de marcare a acestei zile nu a fost aleasă întâmplător, întrucât 31 august (3108) poate înlocui cuvântul “blog”

– Ziua Naţională a Republicii Kârgâzstan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

– Ziua Naţională a Federaţiei Malaysia; aniversarea proclamării independenţei – 1957

– Republica Moldova: Sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin)

– Ziua Naţională a Republicii Trinidad-Tobago; aniversarea proclamării independenţei – 1962

– 12 d.H: S-a născut împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (m. 41 d.H., asasinat)

– 1795: A murit compozitorul şi şahistul francez François-André Danican Philidor; considerat cel mai bun jucător de şah al secolului al XVIII-lea (n. 1726) – 220 de ani

– 2013: A murit Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (n. 1939)


Articol publicat de agenţia de presă RADOR.



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră