AVOCATUL POPORULUI, vizită în Arestul Capitalei. De ce s-a autosesizat Victor Ciorbea în cazul Sorin Oprescu

24 Sep 2015
AVOCATUL POPORULUI, vizită în Arestul Capitalei. De ce s-a autosesizat Victor Ciorbea  în cazul Sorin Oprescu
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat astăzi că va fi efectuată o vizită la Arestul Capitalei, în cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu. „Am dispus să efectuăm o vizită care trebuia să fie inopinată. La presiunea presei nu va mai fi așa. Se vor deplasa la Arestul Capitalei doi reprezentanți ai instituției noastre, un medic și un reprezentant al unui ONG specializat", a precizat Ciorbea.

Ce a declarat Victor Ciorbea despre vizita la Arestul Poliţiei 

Avocatul Poporului a spus care este procedura - "Se va discuta cu Sorin Oprescu care este situația, să se facă o primă apreciere de medicul echipei, se va discuta cu conducerea arestului preventiv. Se vor face verificări și în cadrul arestul preventiv". 

Întrebat care sunt motivele pentru care a recurs la această vizită, Ciorba a susținut că „am înțeles că e foarte serios pus sub semnul întrebării dreptul la sănătate. M-am sesizat din oficiu și am dispus începerea anchetei".  După o consultare cu adjuncta care conduce mecanismul de prevenire a relelor tratamente, Ciorbea a decis "să înlocuim ancheta cu o vizită. De aceea merge și medicul, și reprezentantul organizației nonguvernamentale". 

Sorin Oprescu, dependent de insulină 


Schimbare de situaţie în cazul lui Sorin Oprescu. Deşi ieri dimineaţă, conducerea Arestului Central al Poliţiei Capitalei decisese că fostul primar al Bucurestiului, Sorin Oprescu, aflat in arest preventiv, să fie transportat la Spitalul Militar Central unde îi vor fi facute noi analize medicale, iată că s-a schimbat schimbarea. Mai exact, fostul edil va fi consultat de medicul cerut de el, dar în Arestul Poliţiei.  

Sorin Oprescu este dependent de insulina, si, potrivit avocatillor sai, are probleme cu tensiunea si probleme cardiace. Fostul edil al Capitalei ceruse să fie transferat la Spitalul Universitar ca să fie consultat de medicii care i-au făcut investigaţii în ultimii ani şi care cunosc starea sa de sanatate şi care i-au facut investigaţii în ultimii ani.

„Urmare la solicitarea formulată de către persoana arestată preventiv şi încarcerată în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în data de 23.09.2015, înrespectarea prevederilor art. 71 pct. 6 din Legea nr. 254/2013, factorii decizionali (CMDTADoctor Nicolae Cretzulescu) au stabilit că persoana în cauză poate fi examinată de către un medic nominalizat expres, la locul de deţinere, urmând ca personalul medical ce are în supraveghere persoanele reţinute / arestate preventiv să permită efectuarea acestui consult la nivelul cabinetului medical din interiorul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă.În cazul în care starea de sănătate a persoanei private de libertate o impune, medicul ce îl are în supraveghere va decide asupra conduitei terapeutice de urma“, potrivit Poliţiei Capitalei.



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră