Palatele Cotroceni şi Victoria vor fi iluminate în albastru sâmbătă seara

02 Apr 2016 | scris de Istvan Deak
Palatele Cotroceni şi Victoria vor fi iluminate în albastru sâmbătă seara


„Prin această inițiativă, Administrația Prezidențială se alătură celorlalte instituții ale statului și comunităţii internaționale care susţin demersurile întreprinse pentru înțelegerea, cunoașterea și tratarea acestei afecțiuni. Astfel, în noaptea de 2 spre 3 aprilie, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, în intervalul orar 20.00 – 06.00″, arată un comunicat de presă emis de Preşedinţie.
De asemenea, Guvenul României a anunţat că se alătură campaniei de conştientizare a autismului.
În România, aproximativ 30.000 de persoane suferă de autism, una dintre cele mai severe tulburări neuropsihologice, în fiecare an înregistrându-se peste o mie de noi cazuri.
Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a fost stabilită printr-o rezoluţie ONU adoptată în anul 2007.
În cadrul campaniei internaţionale ”Light it up blue”, principalele clădiri din marile oraşe ale lumii se iluminează în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu autism.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră