LIMBAJ CODIFICAT. Bombei i se spunea „pizza” şi urma să fie amplasată într-un coş de gunoi din centrul oraşului.Cine este Beke Istvan Attila, bărbatul arestat la Târgu Secuiesc

02 Dec 2015 | scris de Mara Răducanu
LIMBAJ CODIFICAT.  Bombei i se spunea „pizza” şi urma să fie amplasată într-un coş de gunoi din centrul oraşului.Cine este Beke Istvan Attila, bărbatul arestat la Târgu Secuiesc

Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la locuința și la locul de muncă ale suspectului și la sediile mai multor filiale ale Mișcării de Tineret 64 de comitate, iar anchetatorii au găsit 400 de materiale pirotehnice cu grad de risc 2 și 3. Membrii organizației spun însă că este vorba despre petarde pentru Anul Nou și artificii de tort. Bombei i se spunea „pizza”, iar membrii organizației spuneau că merită să confecționeze un astfel de dispozitiv pentru a acumula experiență, potrivit anchetatorilor. Dispozitivul urma să fie amplasat într-un coș de gunoi din centrul orașului și să fie acționat de la distanță, cu ajutorul telefonului mobil. Mai mult, explozia urma să fie filmată de camerele de supraveghere care erau montate în magazinul în care lucra Beke Attila, mai spun procurorii, potrivit Digi 24.

Suspectul de terorism, arestat preventiv 

Beke Istvan a fost reținut marți de procurorii DIICOT, în jurul orei 04,00, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive privind prevenirea și combaterea terorismului. El a fost adus apoi la sediul DIICOT din București, unde a fost audiat mai multe ore de către procurori, după care a fost prezentat în fața unui judecător de la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

Cităm din comunicatul DIICOT: 

„La data de 01.12.2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale prev.de art.412 alin.2 rap.la art.397 alin.2 Cod penal și nerespectarea regimului materiilor explozive prev.de art.346 alin.1 Cod penal săvârșită în condițiile art.32 alin.1 lit.”o” din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetăţenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, și-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

Materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii D.I.I.C.O.T. cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate“, precizează procurorii DIICOT. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră