Ambasadorul României în SUA, George Maior, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Obama

18 Sep 2015
Ambasadorul României în SUA, George Maior, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Obama
Noul ambasador al României la Washington, George Maior, și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui SUA, Barack Obama, într-o ceremonie desfășurată joi, la Casa Albă, anunţă Ministerul Afacerilor Externe în pagina sa de Facebook.

Ministerul ilustrează anunţul cu o imagine de la Casa Albă, de la întâlnirea dintre Barack Obama şi George Maior.

Preşedintele Klaus iohannis a semnat la 30 iunie decretul de numire a lui George Maior ca ambasador al Romaniei în SUA.
Fost director al SRI, Maior a demisionat la începutul anului din această funcţie, pentru ca în aprilie să fie nominalizat pentru funcţia de ambasador în SUA.

Între 1992 şi 1997 a fost diplomat în Ministerul de Externe, pentru ca în următorii doi ani să lucreze ca însărcinat cu afaceri la ambasada României din Dublin.

Între 2000 şi 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi a coordonat, din punct de vedere militar şi strategic, aderarea României la NATO.

În 2005 şi 2006 este senator şi ocupă funcşşia de preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Apărarea Naţională din Senat. La sfârşitul lui 2006 este numit director al SRI. (M.C)





Alte stiri din Actualitate

Ultima oră