A murit Andrei Gheorghe. Avea 56 de ani şi acum o lună promitea să continue să trolleze...îngeri

19 Mar 2018 | scris de Marina Constantinoiu
A murit Andrei Gheorghe. Avea 56 de ani şi acum o lună promitea să continue să trolleze...îngeri

Acum o lună, la 19 februarie, anunţa, pe Facebook, după ce îşi putea accesa din nou contul, după o lună cât fusese blocat, că va continua să trolleze... îngeri.

"Totul trece.) In cazul de fata a trecut și ultima interdictie si după 30 de zile va spun iarăși, Salutare! M’am întors și sint același, cu aceleași ocupații.) voi continua sa trollez demnitari, medici, profesori, popi, îngeri, catedrale, antisemiți, homofobi, legionari, negaționiști și alte asemenea făpturi imbecile. Cu drag, ag.", scria Andrei Gheorghe în pagina sa de Facebook.

Luni, 19 martie, la exact o lună de la acea postare, Andrei Gheorghe, fostul om de televiziune şi de radio, a plecat acolo, Sus. Avea 56 de ani. Vestea a şocat utilizatorii reţelelor de socializare, mulţi întrebându-se dacă nu cumva avem de-a face cu un fake news.

La 22.25 a fost înregistrat un apel la 112 cu informația că Andrei Gheorghe a fost găsit în baie, scrie antena3.ro. "La această oră, membrii familiei și cei apropiați sunt în stare de șoc", scrie sursa citată.

În jurul orei 22:15, un apel la 112 anunţa că o persoană este decedată la locuinţa sa din Voluntari. Cel care a sunat era un îngrijitor. Echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului a constat decesul, scrie şi news.ro.

Poliţia va deschide în acest caz un dosar de moarte suspectă. Medicul legist va stabili cauza decesului.

Din primele date, se pare că moartea a survenit în urma unui stop cardio-respirator. Potrivit primelor inromații, Andrei Gheorghe era decedat de aproximativ 12 ore, scrie site-ul Ştirilor TVR.

Andrei Gheorghe era născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia.

Tatăl lui, originar din România, a studiat la şcoala de aviaţie din Lipeţk, Rusia, iar mama sa rusoaică fiind, era chiar fiica comandantului şcolii de aviaţie. Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (secţia rusă-engleză), Universitatea din Bucureşti.

Şi-a început activitatea jurnalistică în 1991, ca reporter special la Radio Constanţa, unde a rămas până în 1993. Consacrarea i-a adus-o emisiunea de radio '13-14', realizată la Pro FM Bucureşti (1996-2002). La postul PRO TV a moderat şi emisiunea 'Lanţul Slăbiciunilor', reaminteşte agerpres.ro.

În 2002 şi 2003, a realizat la Antena 1 emisiunea 'Gheorghe' şi a reluat emisiunea '13-14', mai întâi la Radio 21 şi apoi la Radio Total (2005-2006).

A avut un rol secundar în filmele 'Amen' (2002) al lui Costa Gavras, 'Tinereţe fără tinereţe' (2007) al lui Francis Ford Coppola şi a colaborat cu trupa de hip hop 'Paraziţii' pentru albumul 'Irefutabil'. A mai realizat un scurtmetraj în 2008, numit 'Dubla personalitate'.

În 2006 a publicat volumul 'Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraş', însoţit de un CD audio în colecţia 'Ego Publicistica' de la Editura Polirom.

În 2004 a devenit consilier media şi realizator de emisiuni ('Politică, frate!' şi 'Am o ştire pentru tine!') la Realitatea TV, post cu care a încheiat colaborarea în mai 2008.

A scris la 'Academia Caţavencu' şi în ghidul '24-FUN'. În afară de realizarea de emisiuni radio şi TV, a deţinut funcţii de conducere la posturile unde a lucrat: director de programe la Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 Bucureşti.

La 16 martie 2009 a revenit în trustul Realitatea-Caţavencu, unde a fost realizatorul emisiunii 'Cu Gheorghe şi Mihaiu' de la Radio Guerilla. Din septembrie 2009, timp de trei luni, a fost moderatorul unui reality show românesc difuzat la postul TV Kanal D: 'Rătăciţi în Panama'.

La 4 ianuarie 2010, Andrei Gheorghe a preluat funcţia de consilier al ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu, fiind responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare. A ocupat acest post până la 26 februarie 2010, când Ministerul Finanţelor a încetat relaţiile contractuale cu acesta.

A realizat emisiunea 'Clubul de poker' la postul Prima TV în România (septembrie - decembrie 2010) şi 'Salutare Naţiune' pe canalul Prime în Republica Moldova (Chişinău) (2010-2011). În cursul anului 2012 a realizat emisiunea-interviu 'Oameni şi oameni' la postul The Money Channel. 

CITIŢI ŞI: Andrei Gheorghe, despre drama mamei sale: “Cu ce a greșit? A crescut copii, a respectat legea iar acum se sfârșește umilita.”

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră