“O zi de vară”, în 25 de spectacole inedite

03 Aug 2015 | scris de Cristi Severin
“O zi de vară”,  în 25 de spectacole inedite
Sibiu, Alba Iulia, Braşov, Mediaş, Râmnicu Vâlcea, Râşnov, Sebeş, Făgăraş, Avrig, Cisnădie şi Rupea – sunt localităţile care au găzduit, în luna iulie, proiectul cultural „Facilitarea Oportunităţilor Profesionale Pentru Tineri Artişti, implementat la Sibiu de Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME, manifestare care a adus în faţa a aproximativ 2000 de oameni, pe parcursul a 30 de zile, 25 de reprezentaţii ale spectacolului de teatru “O zi de vară” de Slawomir Mrozek.  
Publicul a avut ocazia să descopere teatrul într-un context aparte şi anume barul, datorită viziunii pline de curaj a regizorului Muriel Manea, iar tinerii actori Adrian Grigoraş (Neizbut), Miky Paicu (Izbut) şi Graţiela Bădescu (Dama) s-au intergrat perfect în acest concept prin aducerea la viaţă a personajelor din textul lui Mrozek.
„Am ales ca spectacolul să se deruleze în «lumea» barului, lume care alimentează  dezbaterile filosofice şi sociale. Este primul meu proiect pe zona teatrului independent şi vă spun că am rămas plăcut surprinsă de devotamentul actorilor şi al întregii echipe pentru împlinirea actului teatral”, afirmă Muriel Manea, regizor.
Artiştii de la Become au avut curajul de a duce acest gen de spectacol în faţa unui public mixt, atât în zona urbană cât şi în zona rurală. Totodată, prin punerea în scenă a textului scris de Mrozek, s-a oferit o şansă de afirmare tinerilor actori debutanţi.

 

Alte stiri din Teatru

Ultima oră