Descoperire fabuloasă a NASA: şapte planete de mărimea Terrei ce pot susține viața

22 Feb 2017 | scris de Marina Constantinoiu Cristi Semeghin
Descoperire fabuloasă a NASA: şapte planete de mărimea Terrei ce pot susține viața

După ce a ținut aprope o zi întreaga planetă cu sufletul la gură, NASA a anunțat în cadrul unei conferinței de presă descoperirea unui sistem solar deosebit, în care nu una, ci chiar șapte exo-planete, gravitează în jurul unei singure stele - cel mai mare număr de planete de această natură identificate până acum în Univers.

Conform astronomilor, sistemul solar descoperit cu ajutorul telescopului Spitzer, se află la 40 de ani lumină de Pământ, iar orbitele celor șapte planete sunt foarte apropiate una de cealaltă, într-o situație aproape identică cu lunile planetei Jupiter.

Steaua acestui sistem solar - Trappist 1, este o stea de dimensiuni mici și cu o temperatură scăzută, ceea ce produce o încălzire moderată a planetelor ce orbitează în jurul ei.

Cercetătorii NASA presupun că toate pe suprafața tuturor celor șapte planete s-ar putea găsi apă sub formă lichidă, și că trei dintre ele sunt în zona în care în mod tradițional viața ar putea fi posibilă.

Mergând mai departe cu supozițiile, dr. Amaury Triaud,  cercetător la Universitatea Cambridge, presupune că exo-planeta care prezintă cel mai mare potențiale de a susține viață, ar fi cea mai îndepărtată planetă de stea, în carezul în care ar avea o atmosferă capabilă să rețină căldura,  într-un model asemănător cu cel în care se realizează acest lucru pe planeta Venus.

În ciuda faptului ca NASA a catalogat până în acest moment 3449 de exo-planete, entuziasmul ce i-a cuprins pe astronomi în cazul acestei recente descoperiri este generat nu numai prin numărul mare de planete, ci și prin faptul că steaua în jurul căreia orbitează acest sistem planetar nu este foarte strălucitoare, permițând studiul direct cu telescopul.

Etapa următoare în studierea acestui sistem solar, deja demarată, este identificarea  oxigenului și a metanului, a căror concentrație poate oferi noi informații despre ceea ce se petrece la suprafața planetelor.

 

____________________________________
 

ANUNŢUL MAJOR pe care îl va face miercuri seară NASA. Este o descoperire în afara sistemului nostru solar

NASA va ţine o conferinţă de presă importantă, miercuri la ora 13:00 locală (20:00, ora României), la New York. Ea va fi difuzată în direct pe postul său de televiziune şi pe site-ul său Internet. Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială  va comunica o descoperire dincolo de sistemul nostru solar, anunţă presa internaţională, care comentează că este un eveniment major. Agenţia spaţială americană  nu organizează asemenea acţiuni decât atunci când are de făcut un anunţ răsunător.

NASA a fost destul de discretă în privinţa conferinţei de presă de miercuri. Singurul lucru pe care l-a spus agenţia spaţială americană a fost că este vorba despre exoplanete, adică planete din afara sistemului nostru solar.

La conferinţă vor participa mai mulţi astronomi şi oameni de ştiinţă din lumea întreagă. Presa şi publicul vor putea urmări evenimentul pe reţelele de socializare şi vor putea pune întrebări, în special pe Twitter, utilizând hashtag-ul #askNASA, scrie rtl.fr.

O sesiune AMA (Ask me anything) referitoare la exoplanete este prevăzută pe reţeaua de socializare Reddit, miercuri, ca urmare a acestei conferinţe de presă, mai scrie sursa citată.

Chiar dacă nu se ştie încă exact ce va anunţa NASA, se poate specula că e vorba de o descoperire importantă despre posibilitatea ca una sau unele dintre aceste exoplanete să prezinte condiţii favorabile apariţiei unor forme de viaţă.

Nu este prima dată când NASA aprinde imaginaţia marelui public şi a cercetătorilor spaţiali. Agenţia spaţială americană a studiat mii de exoplanete în ultimii ani, în căutarea uneia capabile să găzduiască viaţă, datorită faptului că se învârte în jurul unei stele asemănătoare Soarelui nostru şi că se află la o distanţă similară celei dintre Pământ şi Soare, scrie rfi.ro.

Prima planetă de acest gen din afara sistemului nostru solar care a fost descoperită de NASA a fost Kepler-186f, o planetă care se află în aşa-numita “zonă locuibilă” şi care are cam aceleaşi dimensiuni ca Terra.

Ulterior, telescopul spaţial Kepler a localizat multe alte planete similare. NASA anunţa recent descoperirea a 1.284 de noi planete, dintre care nouă s-ar afla în “zona locuibilă”.

Între timp, în urma noilor cercetări, NASA a identificat 3.449 exoplanete în 2.577 de sisteme solare. Dintre ele, 348 sunt considerate ca fiind asemănătoare Pământului.

Înseamnă asta că acele exoplanete sunt şi locuite sau măcar locuibile? Răspunsul e aproape imposibil de dat, ţinând cont de limitările tehnologice din prezent, care nu permit călătoriile interstelare.

Aceste planete din afara sistemului nostru solar se află la zeci, sute şi chiar mii de ani lumină distanţă, iar navetele spaţiale din prezent nu permit călătorii pe distanţe atât de lungi. Să precizăm că un an lumină înseamnă echivalentul a peste nouă mii de miliarde de kilometri! NASA de-abia este în faza în care caută soluţii pentru a trimite o misiune cu echipaj uman la orizontul anilor 2030 pe planeta Marte, care se află la “doar” şase-şapte luni distanţă de Terra.

Aşadar, întrebarea “suntem singuri în Univers?” ar putea să mai aştepte multă vreme un răspuns. Până atunci, însă, orice indiciu de genul celui pe care NASA este aşteptată să-l prezinte miercuri seară este binevenit şi ar putea face mai multă lumină în acest domeniu.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră