Legea "Regreţi şi scapi de puşcărie", depusă la Senat

10 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Legea

Pentru a scăpa de închisoare, infractorii trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: să fie la prima încălcare a legii, să denunţe fapta de bună voie şi să îşi recunoască vina, prin denunţ să contribuie în mod efectiv la descoperirea faptei, de la momentul săvârşirii infracţiunii să nu se fi consumat mai mult de două treimi din termenul de prescripţie, să repare prejudiciul sau să-l compenseze într-un alt mod şi să contribuie la stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut infracţiunea şi la aflarea adevărului.

Infracţiunile în cazul cărora nu se aplică prevederile privind "regretul efectiv" sunt, conform proiectului, violul, pedofilia, tâlhăria, furtul calificat, pirateria, infracţiunile care ţin de sănătate publică, siguranţă publică, libertate religioasă, securitate naţională, droguri, securitatea aeronautică, organizaţiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, pornografie, adopţii, trafic de persoane sau de ţesuturi şi celule de origine umană, precum şi infracţiunile referitoare la terorism, explozibili, materiale nucleare sau radioactive, genocid, crime de război, frontierele României sau forţele armate.

Alte stiri din Politic

Ultima oră