Succes al Orchestrei Române de Tineret la Beijing

30 Apr 2018
Succes al Orchestrei Române de Tineret la Beijing Galerie foto (5)

Orchestra Română de Tineret își continuă șirul prezențelor pe cele mai importante scene ale lumii. Acum se află  pentru prima dată în Asia, fiind invitată de onoare la Festivalul Internațional SuperCello, unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga lume dedicat violoncelului.

În sala de peste 1000 de locuri a Bibliotecii Naționale din Beijing mascota festivalului a dat startul șirului de concerte în care tinerii muzicieni români conduși de dirijorul francez Phillipe de Chalendar se află alături de cei mai valoroși tineri violonceliști din lume.

Fiind un festival care adună foarte multe energii artistice, SuperCello se dorește a fi un izvor de inspirație pentru generațiile viitoare de muzicieni din China. “Oamenii vin cu miile din toată țara cu toată familia și cumpără bilete. Nu suntem sponsorizați. Acest festival nu cunoaște noțiunea de sponsoring. Fiecare loc este plătit de publicul obișnuit care vine de pe tot cuprinsul Chinei.Asta înseamnă foarte mult. Este un eveniment cultural pentru marele public.” (Chu Yibing, președintele Festivalului Internațional SuperCello).

Aflată în cel de al zecelea an de existență, Orchestra Română de Tineret este parte a Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, cel mai amplu proiect educațional din domeniul muzical, creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu.

Devenind orchestra simfonică cu cea mai importantă expunere internațională din ultimii ani, Orchestra Română de Tineret este prin urmare prezentă și în proiecte care fac parte din sărbătorirea Centenarului, în calitate de important ambasador cultural al României.

Astfel, tinerii muzicieni Români se vor afla în acest an în calitate de invitați la Festivalurile Internaționale Young Euro Classic de la Berlin, Mahler de la Dobbiaco (Italia) precum și laViena și Paris în a doua parte a anului.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră