Angela Gheorghiu şi Alexandra Dariescu au oferit un recital de excepție pe scena Operei din Viena

09 Mar 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Angela Gheorghiu şi Alexandra Dariescu au oferit un recital de excepție pe scena Operei din Viena Galerie foto (4)

Opera de Stat din Viena a găzduit în seara zilei de 7 Martie un recital al solistelor de renume mondial, Angela Gheorghiu și Alexandra Dariescu, relateză jurnalulromanesc.at.

Artistele serii au fermecat publicul prin interpretarea lor strălucită, programul serii cuprinzând lucrări din repertoriul cunoscuților compozitori precum: Pergolesi, Martini, Debussy, Chopin, Tschaikowski, Rachmaninow, Donizetti și alții.

Surpriza serii a fost însă în a doua parte a programului, când pe scena operei din Viena au răsunat lucrări ale compozitorilor români precum Enescu, Silvestri, Ștefănescu și Brediceanu.

Dar o şi mai mare surpriză a produs Angela Gheorghiu, care a apărut pe scena vieneză cu o ținută care a impresionat asistenţa. Este vorba despre un superb costum popular românesc, simbol al mesajului pieselor româneşti alese în concert.

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră