Te cunosc de undeva. Florin Ristei cântă împreună cu mama sa

28 Noi 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Te cunosc de undeva. Florin Ristei cântă împreună cu mama sa

„Mamei întotdeauna i-a plăcut muzica, a cântat de mică și a fost marea ei pasiune, oarecum împlinită prin mine. Am reușit s-o conving să cântăm împreună, chiar dacă îi era puțin teamă că nu mai e "în forma din tinerețe". Însă așa cum ea a avut încredere în mine în privința deciziilor muzicale, așa am fost și eu convins că vom avea un moment foarte frumos. Am fost amândoi foarte emoționați, chiar dacă nu prea vom arăta asta (râde)”, spune Florin Ristei.

Faptul că au cântat în cadrul unor momente speciale de familie alături de părinții lor le-a purtat noroc lui Carmen Simionescu și lui Nadir, căci cei doi concurenți au câștigat cele mai recente două ediții ale show-ului. Dacă tradiția se va păstra și în cazul lui Florin Ristei, se va vedea.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră