Marius Tuca: “Cineva a spus despre noi - si cred ca ne reprezinta foarte bine – ca suntem total anti-radio. E perfect adevarat”

23 Mar 2017 | scris de Cristina Damian
Marius Tuca: “Cineva a spus despre noi - si cred ca ne reprezinta foarte bine – ca suntem total anti-radio. E perfect adevarat”

Veti citi in randurile urmatoare un interviu pe care echipa “Marius FM” l-a acordat on-air lui Alexandru Raducanu, de la Canal 33 Romania, intr-o dimineata. Si daca vreti sa aflati amanunte despre Smart FM, de ce este “antiradio”, cum functioneaza echipa, cum a ales Marius Tuca  oamenii care lucreaza aici, care este credinta lor, trebuie sa cititi. Si cum, venind la radio din joaca, Smart FM a devenit pentru Marius Manole reperul care-l mai tine in tara. Nu este doar un interviu, ci un fel de manual de cum se contruieste un radio altfel decat cele care exista acum pe piata. 

Marius Tuca: “Eu cu Marius Manole am avut o chimie incredibila din prima secunda”

Alexandru Raducanu: Draga Marius, încep cu o constatare, tot ce ai realizat în media au fost produse de o calitate ireprosabila. Voiam sa te întreb, dincolo de ce transmit toate produsele tale, în televiziune, în print, care este secretul, cum ai reusit sa ai acest fir rosu, aceasta eleganta?
Marius Tuca - Eu intotdeauna fac ceea ce imi place, raspunsul este foarte simplu. Nu fac niciodata nimic din ce este impotriva ideilor si principiilor mele. Mai mult, as putea spune ca, din pasiunile mele, am facut meserie. 

A.R- Asta-ti da energie…
M.T. - Asta ma ajuta sa merg mai departe. Totusi, sa ma trezesc la cinci dimineata, dupa ce am implinit frumoasa varsta de cincizeci de ani si dupa ce toata viata m-am trezit cand am vrut eu, nu este usor. Dar bucuria de a veni aici si de a ma intalni cu Marius in primul rand, dar si cu Oana, ma face sa fiu mai bun. 

A.R – Ai schimbat brusc fusul orar, dupa ce ai facut “Milionarii de la miezul noptii”, cand banuiesc ca te culcai foarte tarziu, acum te trezesti foarte devreme. 
M.T. - Asta a fost o mare problema la inceput, insa cand il vad pe Marius Manole ca este aproape mai daramat ca mine, intru in forma mai repede si e foarte bine (rade, n.red) . Chiar a fost foarte greu, toata viata eu am fost o pasare de noapte, pe vremea in care faceam Marius Tuca Show adormeam cel mai devreme la 4 – 5 dimineata, ca sa nu zic ca uneori, cand statea la un pahar de bautura cu invitatii, dupa emisiune, ne gaseau zorii. Provocarea incredibila a fost tocmai ora de incepere a emisiunii. 

A.R. - Cat de mult conteaza echipa pe care o ai si cum i-ai ales pe cei care iti sunt colegi acum?
M.T. - Din pacate, a fost o alegere nefericita (rade, n.red). Conteaza foarte tare. Eu cu Marius Manole am avut o chimie incredibila din prima secunda si faptul ca am ramas in studio impreuna de mai bine de un an, pot spune ca e o chimie intre noi si, fara nicio lauda, cred ca, la momentul asta, un cuplu de radio asa cum este cel format din Marius Manole si Marius Tuca, cred ca se naste la o suta de ani. Spun asta cu toata modestia de rigoare. 

Marius Manole: “Ma gandeam ca, dupa prima luna, o sa renuntam usor-usor…”

A.R. - Marius Manole, cum te-a convins Marius Tuca sa faci matinal la Smart FM?
Marius Manole - Eu m-am tot gandit ca este o joaca si ca, la un moment dat, se va intrerupe, adica dureaza trei zile, apoi pauza, apoi iar cateva zile de munca si apoi vacanta, ma gandeam ca, dupa prima luna, o sa renuntam usor-usor…
M.T. - Vreau sa completez ce a spuna Marius. Asta a fost si credinta mea, eu din noiembrie pana in ianuarie, cand a venit Marius, am intrat singur in studio, si la fel ma gandeam, hai ca intru si azi, hai si maine, o sa mai vedem ce se va intampla, ma gandeam la solutii. Din fericire, solutia a fost ca a venit Marius Manole langa mine, altfel nu stiu cat timp as fi putut sa fac asta de unul singur. Pe Oana am ales-o pentru ca lucrurile aici s-au intamplat – asa cum s-au intamplat in intreaga mea viata – voi da titlul unui roman la care lucrez deja in mintea mea asa, se va numi “Toate la timpul lor” si aici e vorba si de personajele sau vorbele care s-au intamplat in viata noastra, care vin atunci cand trebuie. Tot asa cum Marius Manole a venit in emisiune ca invitat si apoi a ramas realizator si prezentator, tot asa s-a intamplat si cu Oana. 

A.R. - Va dati energie unul celuilalt, va dati pase…
M.T. - Eu ii dau foarte mult energie si bani, si produse (rade, n.red.) … Energie si oua benedict i-am dat ieri dimineata. 
M.M. - Deja ne cunoastem unul celuilalt bioritmul, stim cine functioneaza mai bine la inceput de saptamana si cine la sfarsit.

A.R. - SI Oana cand functioneaza cel mai bine?
Oana Paraschiv – Cand sunt ei doi alaturi de mine.

A.R. Este foarte interesant, ascultandu-te, imi dau seama – cu toata modestia si pastrand proportiile – ca si proiectul meu de media se construieste oarecum pe un model similar, aleg oamenii dupa o anumita calitate umana.
M.T. - Ma bucur foarte tare sa aud asta. Cum se va numi proiectul?

A.R. - Canal 33 Romania. Momentam emitem online, dar vom intra si pe reteaua de cablu. 
M.T. spre M.M. - Dupa ce-l pune pe picioare, il cumparam noi (rade, n.red.), ca sa avem si o televiziune.

Marius Tuca: “La radio, o secunda poate dura o eternitate”

A.R. - Constat ca la  radio e complet diferit decat la televizor. Cum te-ai adaptat la acest ritm si care este diferenta intre televiziune si radio?
M.T. Diferenta este imensa. La radio, o secunda poate dura o eternitate. O secunda in care nu spui nimic. O secunda de liniste. Poate fi o secunda de emotie care sa fie mai puternica decat o mie de imagini. Esti mult mai liber, pentru ca nu ai o camera de luat vederi care-ti suprinde fiecare miscare, chiar daca in momentul acesta suntem filmati. Este mai multa spontaneitate la radio. Toate acestea ne avantajeaza foarte tare si pe mine, dar si pe Marius. Iar Marius are geniu atunci cand vine vorba de a se juca, cred ca n-am vazut pe cineva, poate doar pe Horatiu Malaele, ca el. Iar fatetele geniului lui sunt nenumarate. Eu ma bucur de spontaneitatea lui, pentru ca aici am avut mare noroc, in radio trebuie sa existe spontaneitate, sa fii acolo in fiecare secunda. 
M.M. - Este foarte important sa ai cu cine sa e joci. Si-apoi la fel de important este ca nu ne stabilim nimic inainte de emisiune si ca nu deschidem camerele la fiecare editie, pentru ca intimitatea aceasta pe care o avem si de care ne bucuram s-ar distruge.M.T. LA evenimente mai speciale, in anumite momente, putem transmite in direct. Voi face o marturisire pe care nu am mai facut-o pana acum, in momentul in care a venit Oana, am avut o oarecare stanjeneala, eram obisnuiti sa fim noi doi. Trebuie sa existe o chimie extrem de speciala ca doi oameni nu doar sa dialogheze, ci sa simta la ora sapte dimineata. La ora sapte dimineata, eu nu ma simt nici pe mine. A durat ceva pana cand Oana a devenit una de-a noastra si a intrat in aceeasi mantie cu noi. 
M.M. In primele zile cand a venit Oana nu stiam cum sa vorbim, cum sa ne adresam…
M.M.  Si publicul care s-a format in jurul nostru, este tot pe structura asta a noastra, ludic, spontan, nu asteapta decat ce se intampla in ziua respectiva.

Marius Manole:  “Eu, sincer, n-am ascultat alt radio inainte sa vin la Smart fm”

A.R. - Dar aveti altfel de ludic, altul decat se practica, pana la voi, pe radio.
M.M. - Eu, sincer, n-am ascultat alt radio inainte sa vin la Smart fm, nu stiu ce se intampla in jur si nici nu ma interesa neaparat ce se intampla in jur. Oricare ar fi fost trend-ul, noi n-aveam cum sa ne incadram intr-un trend, pentru ca am facut ceva atat de particular, atat de aproape de personalitatile noastre, incat nu poate exista niciun fel de comparatie.
M.T. In tot ce-am realizat in viata mea, niciodata nu m-am uitat nici in stanga, nici in dreapta, nu neaparat ca nu ai modele, pentru ca pot exista, doar ca am ales sa ma orientez spre ce cred eu. Cu Marius, niciodata nu ne-am zis: “Maine o sa vorbim despre…”. Si de-aici cred ca vine diferenta. 
M.M. - Ba eu chiar nu stiu niciodata ce invitat este in emisiune, ma pomenesc fata in fata cu el, iar Marius Tuca imi spune: “Hai, prezinta invitatul!” 
M.T. II mai zic: “Te rog sa pui intrebari invitatului”, gandindu-ma ca, in functie de intrebarile pe care le pune, va afla cine este la noi in studio. 

Marius Manole: “Starea asta de mers pe sarma in fiecare zi iti pune aptitudinile la incercare”
M.M. Ca toate lucrurile pe care le-am facut in viata, atat Marius, cat si eu, de fapt, in fiecare dimineata avem de-a face cu testarea unor limite, sa vezi daca poti depasi niste limite care pana atunci nu se atingeau. De asta ma trezesc eu dimineata, pentru ca nu stiu cum va fi si pentru ca starea asta de mers pe sarma in fiecare zi iti pune aptitudinile la incercare, dar in alt fel. Sunt dimineti in care ne simtim purtati de Dumnezeu pe brate, si altele in care ne taram pur si simplu, dar aceste stari fac parte din noi.
M.T. - De-aici a venit si sloganul statiei, Radio Emotie,  indiferent de ce facem, ajungem la o emotie. Intr-o dimineata, de curand, am difuzat doua cantece ale Vanessei Paradis, care au fost un inceput extraordinar, care ne-a dus trei ore de emisie, pornind de la emotia cantecelor. Oana ma intreba de ce a ramas, si ii raspund ca ea nu striveste corola de minuni a radioului acesta. Intotdeauna vine pe varfuri, poate nu intotdeauna intra in starea noastra, dar are grija ori sa nu strice, ori sa imbunatateasca. Mai e cineva care ne leaga foarte tare pe mine si pe Marius, este vorba de Rodica Mandache, un actor si un om exceptional, ea este cea care leaga aceasta stare, structura. Cred ca ne-ar fi foarte greu fara Rodica sa fim dimineata si sa fim noi ceea ce suntem.

Marius Tuca: “Cineva a spus despre noi - si cred ca ne reprezinta foarte bine – ca suntem total anti-radio. E perfect adevarat.”

A. R. Ce i-ai spune tanarului care a plecat din Caracal acum cateva decenii, care nu avea nimic aranjat in Bucuresti, ci a pornit la drum doar cu un vis.
M.T. Nu i-as spune nimic. Nici atunci nu mi-a spus nimeni nimic. I-as spune sa creada in el. Tanarul despre care vorbesti tu acum se credea cel mai mare ziarist din Romania, desi nu scrisese niciun articol. 

A.R. - Ai creat cel mai puternic format de talk-show. Il aveai ca mentor pe Larry King?
M.T. Nu, nu vazusem niciun talk-show. 

A. R. - Conteaza sa ai concurenta de valoare?
M.T. - Sigur ca da, in momentul in care ai concurenta, te raportezi la ceva, macar ca audienta, daca nu la altceva. Mai ales ca era si o bataie din punct de vedere al invitatilor, erau cam aceiasi invitati si temele la fel, si mi-aduc aminte – asta cred ca a fost apogeul la ce insemna Marius Tuca – era o emisiune la Pro TV, cu Dumitru Tinu, Dumnezeul sa-l odihneasca, si cu Cristian Tudor Popescu. In seara respectiva, aveam toti invitatii, toti oamenii zilei, toate personajele. Si m-au sunat atunci sa ma roage sa le dau si lor pe cineva. Cam asta insemna Marius Tuca Show si din perspectiva invitatilor. 

A.R. - Ce inseamna pentru tine radioul, Marius Manole?
M.M. - Radioul este pentru mine o joaca, nici n-am crezut ca o sa pot sa fac asta. Daca mi-ar fi spus cineva acum vreo doi ani ca o sa realizeze o emisiune la radio, i-as fi raspuns ca e nebun, ca nu m-as trezi niciodata cu noaptea-n cap ca sa intru on-air si ca nici nu cred ca m-ar ajuta cu ceva. NU stiu daca e un microb, eu vin aici ca la o intalnire pe care am putea-o avea in oricare alta parte, noi nu discutam altfel aici decat discutam la Ancora.

A.R. - Emisiunea poate fi considerata ca un spectacol de teatru improvizat?
M.T. - Este, intr-o buna masura.
M.M. - Noi chiar ne-am gandit la asta, Marius Tuca a venit cu ideea sa facem Marius FM pe o scena.
M.T. - Eu l-a vazut de multe ori pe Marius Manole cum iese din text si cred ca asta face diferenta dintre un actor bun si unul exceptional. 
M.M. De-a lungul vremii, au fost foarte multe momente grele, dar toate s-au petrecut in direct, toate au fost asumate, mi-aduc aminte de un 8 martie foarte greu pe care l-am avut la radio si ne-am dat voie ca publicul sa ne inteleaga trairile, sa se intample atunci, n-am mascat nimic, n-am vrut niciodata sa acoperim.
M.T. - Cineva a spus despre noi - si cred ca ne reprezinta foarte bine – ca suntem total anti-radio. E perfect adevarat. Si asta poate sa confirme Oana, pentru ca ea a lucrat intr-un radio construit ca la carte. 

A.R. - Oana, cum faci fata celor doi Marius?
O.P. Intru in jocul lor, nu fac nimic deosebit, pur si simplu traiesc bucuria de a ne reintalni in fiecare dimineata.

Marius Tuca: “La Smart FM nu avem ascultatori, ci neascultatori”
A.R. - Din perspectiva de business privind, este greu sa fondezi un radio?
M.T.  - Nu e usor, dar este o provocare incredibila. Dar daca ar crede cineva ca e suficient sa vii intr-un studio si sa folosesti niste microfoane, se inseala amarnic. Inseamna enorm, mult mai mult decat atat. Este o incercare frumoasa pana la urma, dar este o incercare. N-as putea spune ca este un vis frumos de la un capat la celalalt, pentru noi este, dar munca din spate cu tot ce inseamna, si aici vorbim si de investitie, este o incercare. 

A.R. - Telespectatorii nu vad din cauza unghiului camerelor, dar studioul este foarte, foarte frumos, iar voi probabil simtiti ca va aflati intr-un spatiu deosebit.
M.M. - Marius a facut in asa fel incat sa ne placa noua, pentru ca aici e casa noastra timp de trei ore si in casa asta trebuie sa te simti confortabil si bine.
M.T. - Aici trebuie sa le multumim lui Giani si lui Petre pentru ca au construit un spatiu atat de frumos, atat de intim, nu cred ca a intrat cineva aici care sa nu spuna cat de frumos si cat de bine se simt si ce loc extraordinar este. 

A.R. - Este creatia ta acest studio?
M.T. - Nu e creatia mea, a venit cineva caruia i-am spus cum vreau locul, adica un loc deschis, cu lumina, am vrut neaparat ferestre, un loc cald, primitor, exact ca acasa. Daca ne straduiam un pic, puteam face si un semineu aici, in studio. Am fi avut posibilitatea, ca iarna, la sapte dimineata cand venim noi aici, sa se auda cum trosnesc lemnele in foc. 
M.M. - Dovada e ca publicul - “neascultatorii” nostri, la Smart FM nu avem ascultatori, ci “neascultatori” – este format din oameni care cautau un post de radio unde sa se simta acasa si unde sa simta ca realizatorii de aici fac pentru ei lucruri adevarate. SI mesajele lor sunt foarte calde, foarte prietenoase, unele ironice, pentru ca ironia plecata de la noi doi se intoarce.

A.R. - Unde se asculta Smart FM cu precadere, mai degraba in masina, mai degraba la serviciu, la casti?
M.T. - Cele mai frumoase mesaje au fost de genul “nu ma pot da jos din masina, am ajuns la serviciu, dar mai stau inca jumatate de ora sa va ascult”. Mai sunt episoadele in care Marius Manole improvizeaza absolut magistral, iar primul care se tavaleste pe jos de ras sunt eu si noi primim mesaje de la oameni care ne spun ca trag pe dreapta pentru ca mor de ras. 

Marius Manole: “La 40 de ani, ar trebui sa recunosc ca ma dau batut si plec din tara asta. Reperul meu este acum Smart FM”
A.R. - Sunteti un fel de antiradio, dupa cum spuneati. Cat de mare este publicul antiradio?
M.T. - Pana sa vedem cat de mare este, pot sa spun ca este cel mai inteligent public, cu peste 92% din “neascultatori” care fac parte din categoria sociala AB, manageri si profesionisti, cu venituri mari. E o statie care creste si invatam si noi cum sa ne vindem mai bine. 
M.M. Aici este vorba si de un pariu al oamenilor care sunt alaturi de Marius in povestea asta, vrem sa vedem daca un radio cu multa cultura rezista in perioada asta. Noi credem ca da, credem ca emotia si bunul simt si bunul gust isi fac loc usor-usor in societatea romaneasca.

Marius Tuca:  “Miscarea de Rezistenta prin cultura este o probleme de durata”
M.T. - Asta inseamna Miscarea de Rezistenta, sa mergi impotriva unui val. Miscarea de rezistenta prin cultura este o probleme de durata, nu se face intr-o noapte, intr-o zi. Iar Smart FM este continuarea.  
M.M. - Este vorba si de speranta noastra ca lucrurile se vor aseza in matca lor fireasca, petru ca eu, altfel, la varsta de aproape de 40 de ani, ar trebui sa recunosc ca ma dau batut si plec din tara asta. Reperul meu acum este aici, cand vin si stiu ca sunt langa noi oameni care simt la fel ca noi.
M.T. Asa sunt si celelalte emisiuni ale Smart FM. Ascultam in week-end o emisiune in reluare a Rodicai Mandache si a Emiliei Popescu, inchinata lui Ovidiu Iuliu Moldovan, o adevarata incantare. Nu sunt mai catolic decat papa si pot sa ascult orice fel de emisiune, dar pur simplu m-a incantat “Chipuri fara masca” si ma incanta multe alte emisiuni la Smart FM. 
M.M. Dupa-amiaza sunt Dinculescu si Craioveanu, eu pur si simplu ii ascult pentru ca ma intereseaza ce spun, sunt doi oameni destepti, pasionati, care se joaca, care nu se iau in serios si, in acelasi timp, se iau foarte in serios. Incet- incet construim, nu se face nimic peste noapte. Eu, in momentul in care am intrat in radio singur, am crezut ca fi floare la ureche. N-a fost deloc asa. Nu se intampla minuni peste noapte. Am simtit in momentul in care am intrat in studio si teama, si emotie, si descurajare, pentru ca la televiziune era mult mai simplu. Dar venim in fiecare dimineata, venim pentru ca putem face asta, ne incarca pe noi.
M.M. Mesajul catre public este ca noi continuam. Ni s-a intamplat sa dormim trei ore pe noapte si sa venim aici, sa ne incarcam cu energie si sa plecam odihniti de aici. Venim aici ca suntem liberi, altfel n-as sta. As vrea sa am calmul si justetea cu care Marius negociaza niste relatii, in conditiile in care eu as innebuni de nervi sa fiu in locul lui. Invat de la el cum sa-ti tii nervii acasa si sa poti in continuare sa faci ce ai de facut. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră