George Lucas. Câteva povești din spatele Războiului Stelelor

16 Oct 2015
George Lucas. Câteva povești din spatele Războiului Stelelor
Puține s-ar mai putea spune despre Star Wars pe care fanii să nu le știe deja. După 40 de ani de interviuri, clipuri video, filme, jocuri, viață familială, prieteni – sau lipsa lor, mai toate s-au spus despre George Lucas. Ce poate nu știai până astăzi despre George Lucas?

Lucas, vitezistul
Tânărul George Lucas se visa pilot de curse în adolescență și chiar era pasionat de viteză. Până când aripile i-au fost frânte într-un accident aproape fatal.
Doctorii erau pesimiști în privința șanselor sale de recuperare, după ce o mașină a intrat cu viteză foarte mare în vehiculul pe care George Lucas îl conducea, într-o noapte din ultimul lui an de liceu.
Astăzi, Lucas este convins că accidentul a avut un efect profund asupra vieții sale, cotindu-i cariera decisiv.
Nu a renunțat la pasiune, dar și-a transpus hobby-ul în opera. Pod race-urile faimoase din Star Wars sunt doar un exemplu. Sau Luke Skywalker, primul vitezist al Star Wars.

Colaborarea cu Francis Ford Coppola
Cel mai influent mentor și colaboratorul său în anii de debut a fost nimeni altul decât Francis Ford Coppola. Primul job la Hollywood al lui George Lucas a fost în echipa lui Coppola din 1968, pentru filmul Finian's Rainbow.
De aici până la a-i deveni indispensabil lui Coppola nu a mai fost decât un pas. Coppola l-a încurajat pe Lucas să scrie și să regizeze o producție comercială. Rezultatul: American Graffiti, pe care Coppola l-a și produs și din care a făcut o căruță de bani din postura de investitor.

Viața Personală
Lucas are patru copii și două căsătorii la activ. După separarea de prima soție, Lucas a vândut divizia de dezvoltare a graficii computerizate din compania Industrial Light & Magic pentru a putea plăti conform înțelegerii de divorț.
Divizia a fost vândută către Steve Jobs, ce a redenumit compania Pixar. În câțiva ani, Pixar începe să aibă succes cu animațiile de scurt-metraj, iar în 1995 au ieșit în lumina reflectoarelor cu Toy Story.
De aici încolo, restul este istorie.

Tranzacția către Disney
Lucas a vândut Lucasfilm, proprietarul Star Wars și Indiana Jones, precum și compania-mamă Industrial Light & Magic și LucasArts (divizia de jocuri) către Disney, în 2012, pentru 4 miliarde de dolari. Lucas a devenit cel mai mare acționar Disney în afara lui Steve Jobs. Conform estimărilor Forbes, averea lui Lucas este aproximată la 5 miliarde de dolari.

Sâmbătă și duminică AXN va transmite ultimele două episoade din saga Star Wars.

 

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră