Dustin Hoffman: Televiziunea e în cel mai bun moment al său; filmul e în cel mai nefast moment al său din ultimii cincizeci de ani

07 Iul 2015
Dustin Hoffman: Televiziunea e în cel mai bun moment al său; filmul e în cel mai nefast moment al său din ultimii cincizeci de ani
Cinematografia se află în prezent în cel mai nefast moment al său din ultimii cincizeci de ani, a declarat recent într-un interviu pentru un cotidian britanic actorul american Dustin Hoffman, de două ori câștigător al premiului Oscar, scrie The Hollywood Reporter, preluat de Agerpres.ro.

Hoffman identifică problemele cinematografiei în presiunea exercitată asupra regizorilor de a filma cât mai repede pentru a avea costuri cât mai mici de producție, iar această presiune nu exista acum câteva zeci de ani când actorul și-a început cariera.

'Cred că în acest moment televiziunea se află în cel mai bun moment al său de la înființare, în schimb filmul se află în cel mai nefast moment al său, în ultimii cincizeci de ani de când lucrez în acest domeniu', a spus actorul Dustin Hoffman.

„Este greu de crezut în aceste zile că poți să faci treabă bună cu un buget mic”, a mai spus Hoffman, aducând ca exemplu filmul The Graduate, care este încă vizionat de public, dar la al cărui scenariu s-a lucrat trei ani de zile, a beneficiat de un regizor excepțional și de o distribuție de excepție, însă este un film mic și filmările au durat 100 de zile. 

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră