Foarte multă vreme am trăit cu impresia că psihiatrii sînt ăia buni şi psihologii te fac la bani şi habar n-au de nimic.
Că te iau cu mama şi cu tata, pe cîtă vreme tu ai impresia că ţie-ţi trebuie altceva. Mult mai la îndemînă, mult mai imediat.
Psihiatrii te trimit direct la pastile. Să am iertare, nu vreau să jignesc pe nimeni. Psihiatrii îţi dau reţete şi te trimit la farmacie ca să iei mai ieftin nişte otrăvuri de care devii dependent.
“Ia Anxiar şi Cipralex şi pe urmă mai vorbim. Ne vedem peste o lună”.
“Peste o lună ne vedem şi-ţi mai dau o reţetă.”
Aşa vorbesc psihiatrii. Poate nu sînt toţi aşa, dar ăia pe care-i ştiu eu aşa vorbesc.
N-aş vrea să jignesc pe cineva. Dar, oricum, ceva teste pe tine tot fac.
“Ai ceva atacuri de panică? Ameţeşti cînd ieşi afară? Nu poţi să ieşi pe balcon fără să ţi se facă rău?
OK, se rezolvă, ia tu nişte Cipralex”.
Ăsta dă megadependenţă.
“Ce, nu ţi-a făcut bine? Ei….(uimire!) Eşti dependent? Păi hai să scăpăm de dependenţă!
Zic să-ţi prescriu un Serlift. Serlift face bine. Nu mi s-au plîns pacienţii.”
Ție, om normal, ţi-e şi jenă să zici ceva. “Ştiţi… nu mă simt bine nici cu Serlift…”. Păi ce-ar mai putea să-ţi mai dea? Muşeţel? Taci şi-nghite!
Spune-ţi în gînd că Serliftul e bun şi o să vezi c-o să-ţi fie bun.
Azi am revăzut o prietenă psiholog care m-a ajutat să înţeleg foarte multe lucruri.
N-a făcut nimic special cu mine, doar a vorbit şi nu, să nu mă bănuiţi de altele, nu i-am dat bani. A fost o întrevedere frumoasă, despre care o să mai scriu, pentru c-am luat de la ea cît am putut, într-o oră jumate. Adică mult.
Mi-a răspuns, de pildă, la întrebarea mea dintr-un articol anterior, dacă există o relaţie între depresie şi simţul umorului. Nu, nu există.
Depresivii scriu aşa nu pentru că sînt depresivi, ci pentru c-aşa e personalitatea lor.
E foarte adevărat, că foarte puţini cretini suferă de depresie.
Pe prietena mea psiholog o găsiţi pe net.
