Fiica unui deputat român, cerută în căsătorie pompierește (VIDEO)

15 Ian 2016 | scris de Cristi Severin
Fiica unui deputat român, cerută în căsătorie pompierește (VIDEO)

Un love story desfășurat după un tipar tipic hollywoodian a lovit-o pe fiica deputatului român Mircea Lubanovici, reprezentat al Diasporei în Parlamentul României.

Lia Lubanovici a fost invitată de iubitul său, pompier de meserie, să urmărească un exercițiu al stației de pompieri a orașului, în care urma să joace rolul principal.

Numai că scena intervenției, printre sirene, aspersoare și pulverizatoare, s-a predat fără condiții romantismului, pe acoperișul unei clădiri apărând în locul flăcărilor cererea în căsătorie, scrisă pe un cearceaf, parafată de două inimioare, roșii.

Firește, prima reacție a Liei a fost cea așteptată, cunoscută deja diîn clipurile de același gen popularizate pe internet, fata acoperindu-și fața in palme.

Pompierul a pus genunchiul în pământ și, sub rafala picăturilor rătăcite din jetul de apă ce ieșea dintr-un furtun, a cerut mâna domnișoarei, oferindu-i un inel de logodnă.

"La sfârşitul clipului am început să plâng din nou, pentru că a urmat o altă surpriză, surorile mele erau și ele acolo. Toată lumea ştia, în afara de mine. A fost excepţional, mai bine de atât nu se putea", a povestit Lia, în momentul în care a reușit să-și desprindă palmele de pe față.

Acest articol nu se poate încheia decât urându-le românește: Să fie bine, ca să nu fie rău!

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră