Love story, varianta româno-germană. Fericire la Moldova Nouă, tragedie la Berlin

17 Feb 2020 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
Love story, varianta româno-germană. Fericire la Moldova Nouă, tragedie la Berlin Galerie foto (2)

Dacă regizorul canadian Arthur Hiller, nominalizat la Oscar pentru capodopera „Love Story” nu ar fi murit recent, poate că un „Love Story 2”, filmat la Moldova Nouă, ar fi fost posibil.

Cert este că dacă nu ai iubit adevărat măcar o dată în viaţă, e greu să înţelegi povestea care va urma. Un „love story” german, care a sfidat moartea până la un punct. 

Peter Mibus este protagonistul acestei poveşti. Este german din Berlin, iar acum 46 de ani locuia în Berlinul de Vest, deci era un om liber. Cu toate astea, a decis să-şi pună în pericol atât libertatea, cât şi viaţa, pentru a-şi scoate din Berlinul comunist marea iubire, pe Uschi.

După 46 de ani, Peter a decis să refacă, fără Uschi, traseul acestei aventuri al cărei punct nevralgic îl reprezintă România.locurile FotorCreated

Peter Mibus, la Dunăre, refăcând traseul. Foto: Marina Constantinoiu, Sophie Mibus, Bogdan Constantinoiu

Gestul care i-a schimbat complet viaţa

 „Dacă n-ai iubit cu adevărat, nu vei înțelege alegerile mele“, ne-a mărturisit, privind în gol, Peter Mibus, acum pe malul românesc al Dunării, la Moldova Nouă. 

După patru decenii și jumatate, neamțul de 69 de ani s-a întors în România, la insisțentele fiicelor sale, Sophie și Anna, ca să le arate pe unde a trecut Dunărea înot în noaptea de 22 spre 23 iulie 1970, gest care i-a schimbat complet viața.

misto

Peter Mibus, înconjurat de fiicele sale, de jurnalişti şi poliţiştii de frontieră, explicându-şi aventura. Foto: Bogdan Constantinoiu

Peter Mibus ni se destăinuie pentru prima dată în Timișoara. El este mai mult ca sigur singurul vest-german care a trecut Dunărea ilegal în anii comunismului. “Știu, știu. O să îmi spuneți că nu avea rost să fac asta, când aveam pașaportul vest-german la mine. De aceea trebuie să știți întreaga poveste”, ne liniștește germanul cu un zâmbet prietenos.

S-a născut în Berlinul de Est în 1947. Tatăl său era arhitectul primei centrale de transformare a deșeurilor menajere în energie. În 1960 a fugit în Berlinul de Vest. Peter și mama sa au ajuns după două săptămâni. Zidul Berlinului nu apucase să fie ridicat.

Era student

Au devenit cetățeni vest-germani, iar traiul lui Peter a fost mult mai ușor. La 22 de ani avea mașină, era student și avea intrare în Berlinul de Est. Așa a cunoscut-o pe Ursula. “Uschi a mea făcea autostopul când ne-am cunoscut. Am oprit și am invitat-o în mașină. A zis că nu se urcă în mașina unui vest-german. Atunci am întrebat-o dacă putem să ne întâlnim în alte condiții. A fost de acord. Așa am început să ne scriem. Avea 24 de ani și era profesoară”, își amintește cu nostalgie Peter.

După nici trei luni de relație, el era convins că ea este aleasa inimii sale și că trebuie să trăiască împreună în Vest. “Întâlnirile noastre se încheiau puțin înainte de ora 12 fiindcă legea ne impunea să mă întorc în Berlinul de Vest înainte de miezul nopții. Nu mai puteam continua așa. Am decis să o aduc în Vest. Granița terestră era mult prea păzită și periculoasă pentru a risca. Așa am optat pentru România și pentru Dunăre, fiindcă amândoi știam să înotăm bine”, ne-a explicat Peter la întâlnirea noastră în România.

Nu fusese în România

Nu fusese niciodată în România și nici nu știa prea multe despre brutalitatea Securității față de frontieriști, faţă de cei care îşi riscau viaţa la frontierele României, în speranţa de a trăi liberi, în Occident. Soarta a vrut ca prin România să încerce să fugă şi alţi cetăţeni ai lumii comuniste, majoritatea est-germani. Dar au mai fost şi alţii din lagărul comunist - cehoslovaci, bulgari, polonezi, cetăţeni din URSS etc, iar ei sunt consemnaţi în dosarele fostelor servicii secrete comuniste din Germania Democrată (STASI) şi din Republica Socialistă România (Securitate). 

În 12 ani de la înfiinţarea RDG, din 1949 până la construirea Zidului Berlinului, în 1961, peste 2,5 milioane de oameni au fugit din Germania de Est prin Berlin. Numai că apariţia Zidului a schimbat complet datele problemei. Au fost 800 de est-germani care au venit special în România, să treacă în Iugoslavia şi de acolo în Vest, şi zeci de mii de români. Li se spunea „frontieriştii”.  

Decizia

În câteva săptămâni au primit amândoi viză de tranzit pentru Cehoslovacia, Ungaria și România, indicând Bulgaria ca destinație finală de concediu.

Varianta cea mai simplă era obținerea unui pașaport vest-german fals pentru Uschi, însă nu aveam banii necesari, eram un simplu student. Așa că am urcat-o pe Uschi în trenul de Praga în Berlinul de Est, iar eu am pornit cu mașina în aceeași direcție. Acolo ne-am reîntâlnit și am petrecut o noapte împreună. A doua zi am ajuns la Budapesta, la niște prieteni. La plecarea spre România, am decis să vedem care e situația la granița ungaro-iugoslavă. Barierele pe autostradă erau după o curbă fără vizibilitate și am ajuns direct la graniță. Nu mai puteam întoarce. Pe lângă grăniceri a sosit și un reprezentant al serviciilor secrete ungare. Conveniserăm dinainte un plan: să spunem că Uschi e autostopistă, că am luat-o din Budapesta și ne îndreptăm amândoi spre România, dar am greșit drumul”.

Au vândut dresuri la Timişoara

Dupa câteva ore de interogare, cei doi au fost întorși din drum și au ajuns la Nădlac. Uschi mai fusese în România. Prima lor oprire a fost în Piața Unirii din Timișoara. “Aici era strada care ducea spre Oraviţa. Aici am oprit. Piața arată altfel acum. Venisem cu câteva perechi de dresuri, pe care i-am vândut. Am dat și un radio. Aveam 400 de mărci vest-germane, 10 mărci est-germane și leii primiți pe produsele vândute”, le arată Peter fiicelor sale locul exact din Timișoara.

mibus timisoara2

Peter, explicându-ne cum a făcut câţiva bănuţi din "afacerea" de la Timişoara. Foto: Bogdan Constantinoiu

Drumul continuă spre Oraviţa, dar aici traseul lui Mibus o ia prin munți spre Cărbunari, pe un drum forestier și nu pe ruta actuală prin Naidăș și apoi de-a lungul Dunării.

carbunari

Drumul prin Cărbunari, 36 km de drum neasfaltat, prin pădure. Foto: Marina Constantinoiu

Aveam o hartă a Europei de Est din 1968. Uitați… mie îmi indica drumul prin Cărbunari ca fiind singura variantă. Așa am ajuns în Moldova Nouă. Ne-am cazat la o pensiune. Din păcate, nu mai există clădirea aceea. Am intrat într-un restaurant cu terasă în grădină, nu mai există nici ea, și am stat de vorbă cu șvabii de aici. Pentru a elimina orice suspiciune, le-am zis că suntem vest-germani și că a doua zi urmează să mergem cu mașina în Iugoslavia”, explică el modul în care cei doi au încercat să îşi justifice prezenţa în zonă, fără a atrage suspiciuni asupra lor. S-a împrietenit cu doi șvabi și a doua zi s-au plimbat împreună de-a lungul malului.

2016. Emoţii la Dunăre

2016. Sosirea la Moldova Nouă și reîntâlnirea cu Dunărea este emoționantă. Ne apropiem de Coronini. Dunărea se îngustează. “Aici a sărit un grănicer dintr-un tufiș și a început să gesticuleze cu arma în mână. I-am arătat pașaportul vest-german și i-am spus că ceilalți trei sunt români. M-a crezut, n-a mai verificat. Am fost mereu amabil cu toată lumea și mi-am păstrat calmul. Episodul România m-a ajutat în viață, fiindcă nimic nu mi s-a mai părut greu sau imposibil”, spune Mibus, care se fotografiază cu mândrie cu doi politiști de frontieră ieșiți acum în cale. „Uite, acum suntem prieteni! Ce s-ar fi întâmplat acum 46 de ani!”, exclamă Peter la poză.

mibus politia

Foto: Bogdan Constantinoiu

1970. Doar insula de la Moldova Nouă îi dădea fiori. “Mi-era că vom sări în apă și curentul ne va impinge pe tronsonul de pe partea românească”. Au ales să fugă în acea seară. Au condus câțiva kilometri de la Moldova Nouă în direcția Naidăș. Au lăsat mașina Volkswagen pe un drum de câmp şi s-au apropiat de Dunăre printr-un lan de grâu.

cautari 

În căutarea locului exact. Foto: Bogdan Constantinoiu

Aici e stâlpul de înaltă tensiune unde am zăbovit câteva minute. Era noaptea de 22 spre 23 iulie. Am ajuns în pădurea de pe marginea apei. Era 01:00 noaptea. Eram într-o zonă mlăștinoasă. Treceau grănicerii cu barca. Farul lor bătea vreo 50 de metri în pădure. Ne-am ascuns. Am așteptat încă o oră. N-au mai venit. Atunci am știut că avem fix o oră la dispoziție să trecem. Nu aveam echipament neopren, nici nu ne-am uns cu ceva, ne-am lăsat în apă cu spatele. După doar câșiva metri am observant uriașul turn de control din spatele nostru. Era luna plină. Vizibilitate bună, dar tocmai fuseseră inundații, iar Dunărea era plină de gunoaie și bucăți de lemn. Ne trăgeam reciproc cu o funie din haine. Harta, binoclul și ce mai aveam le-am lăsat în mașină. Pe la jumătatea râului, apa rece și-a făcut efectul. Nu mai puteam. Uschi a fost cea care m-a tras la mal. Eram pe malul sârbesc. Am reușit!“.

mibus padure Serbia

Pe malul sârbesc al Dunării. Foto: Sophie Mibus

Peter Mibus nu era conștient de pericole, nici de faptul că prezența sa în apă reprezenta un risc dublu. “Știu. Toată lumea îmi spune asta, dar ce fel de bărbat aș fi fost eu să îmi las iubita singură în apă și să îi spun că o aștept pe partea cealaltă?  Nu puteam să fac asta. Înainte să intrăm în apă, Uschi mi-a spus să ne întoarcem. Tu vezi doar ceața, dar pentru mine totul e cât se poate de clar, i-am răspuns eu”.

Drumul spre Vest

Au luat autobuzul spre Pozarevac, apoi alt autobuz spre Belgrad. „Eram uzi amândoi. Eu în pantaloni scurţi și în picioarele goale, ea avea niște haine uscate. Iugoslavii erau prietenoși. Era 05:00 dimineața, nu ne-a turnat nimeni. Știam că trebuie să ajungem la ambasada Republicii Federale Germane (RFG) din Belgrad, că avem dreptul și ei obligația să ne emită pașapoarte de vest-germani. La ambasadă ne-au băgat într-o cameră, unde am dormit puțin. Ne-au dat bani să ne cumpărăm biletele de tren spre Germania și i-au eliberat lui Uschi pașaport vest-german. Nu aveam vize de intrare în Iugoslavia, ceea ce era o problemă, dar ni s-a transmis să spunem la graniță că avem probleme grave acasă și ne grăbim, de aceea nu mai avem timp să mergem la Miliţie să cerem viza de intrare“.

pasapoarte FotorCreated

Foto: arhiva personală Peter Mibus

Visul devenit coşmar

Au ajuns cu bine în Germania de Vest, iar în septembrie s-au căsătorit. După doar câteva luni, Uschi a rămas însărcinată. Visul care devenise realitate avea să se transforme în coșmar într-o clipă. Uschi a fost diagnosticată cu cancer la plămâni. Verdictul medicilor:speranță de viață de maximum 6 luni. Supusă la tratament prin radiații, ea a pierdut sarcina. “Au spus șase, dar a rezistat 11 luni”, izbucnește în lacrimi Peter Mibus, iar fetele lui, din altă căsătorie, sar să îl consoleze. Peter s-a recăsătorit după 10 ani, iar Sophie și Anna au rezultat din această uniune.

Mormântul lui Uschi, la Berlin. Foto: Marina Constantinoiu

Răzbunarea

Înfuriat pe sistemul comunist din Germania Democrată și pe faptul că seriviciul secret est-german STASI  nu i-a permis lui Uschi să își mai vadă părinții după fuga din RDG, nici sa participe aceștia la înmormântarea ei, Peter a încercat să se răzbune. I-a sfătuit prin intermediari pe câțiva prieteni să fugă și ei din RDG via Moldova Nouă. În 1971 a încercat Siegfried, însă a fost arestat. Era și tanchist în Armata RDG, astfel că a fost condamnat la 7 ani de închisoare, fiind grațiat după un singur an.

Între 1972 și 1974 a trecut fraudulos două persoane din RDG în RFG. Și-a transformat mașina în zona portbagajului astfel încât să încapă o persoană. După 1989 și-a obținut dosarul de la arhivele STASI.

Mibus dosar STASI FotorCreated

 File din dosarul de la STASI al lui Peter Mibus. Arhiva personală

Ce am văzut acolo m-a oripilat. STASI îi pregătise lui Uschi solicitare de recrutare ca agent în Berlinul de Vest. Au început să ne spioneze prin prieteni din momentul plecării ei din RDG. Ani de zile au încercat să afle cum reușise ea să fugă. Actele arată că nu exista o colaborare grozavă între STASI și Securitatea românească la acea vreme. Inițial au susținut că am fugit prin Ungaria, apoi prin Bulgaria. Securitatea română n-a transmis nici o informație despre mașina vest-germană găsită în apropiere de Moldova Nouă. După 1974 au fost informați că am trecut prin România. STASI știa că urmează să scot fraudulos persoane din RDG, dar agenţii săi erau convinși că sunt capul unei rețele de cărăuși și așteptau momentul potrivit pentru anihilarea întregii rețele. M-am oprit la timp”. Fetele îl privesc îndelung. Abia experienţa din această vară a lui 2016, încercarea de a-i înţelege tatălui alegerile par să fie încercări adevărate pentru ele.

Romania FotorCreated

Trecerea prin România, consemnată de STASI. Foto: dosarul personal de la STASI al lui Peter Mibus

Dacă a regretat fuga prin România și de ce s-a întors abia acum la locul care i-a schimbat viața sunt întrebări care îl macină. “Este un destin trist și oricât de norocoasă a fost fuga noastră, ceea ce a urmat a fost mult prea crunt. N-am mai venit în România fiindcă amintirile dureroase nu pot fi descrise în cuvinte. Tot ce v-am povestit s-a întâmplat în realitate. Orice cuvânt în plus, orice tentă de grandomanie ar fi o jignire a memoriei răposatei mele soții. Orice act de curaj nebunesc poate fi justificat într-un singur fel: am iubit cu adevărat”.

 

 

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră