HISTORY transmite, în exclusivitate, primul sezon al serialului-documentar „Construcții fantomă”

17 Aug 2020 | scris de A.V.
HISTORY transmite, în exclusivitate, primul sezon al serialului-documentar „Construcții fantomă”

HISTORY difuzează, în premieră, începând din 19 august, de la ora 20:00, primul sezon al serialului-documentar „Construcții fantomă”, care aduce în atenția publicului proiecte inedite de inginerie din întreaga lume, abandonate și transformate, în prezent, în ruine celebre.

Într-o serie de șase episoade, vor fi readuse în prim-plan clădiri și construcții abandonate din întreaga lume, cu poveștile lor, motivele pentru care au rămas ruine, și implicațiile pe care le-ar avea continuarea unor astfel de proiecte în prezent.

Poveștile sunt relatate amănunțit de către specialiști în domenii diverse, pentru o privire de ansamblu a subiectului. Astfel, cei interesați vor afla cum a devenit o mică insulă minieră japoneză unul dintre cele mai aglomerate locuri de pe planetă sau cum a creat Germania nazistă o imensă unitate de control a minții într-o stațiune de vacanță.

Mai mult, publicul va putea descoperi pe parcursul episoadelor, de la clădiri care au lăsat în urmă orașe goale, la drumuri și poduri închise, centrale electrice care odată alimentau cu energie orașe întregi, până la baze militare secrete și cimitire ale unor nave de război.

Toate aceste construcții și proiecte au fost în trecut parte a unor planuri ambițioase care la momentul respectiv au schimbat felul în care oamenii s-au raportat la realitate. Astăzi, au devenit simboluri istorice, care încă atrag numeroase întrebări.

Trailerul oficial al serialului-documentar poate fi vizionat aici.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră