Cineastul francez Luc Besson, condamnat pentru plagierea unui film

17 Oct 2015
Cineastul francez Luc Besson, condamnat pentru plagierea unui film
Cineastul francez Luc Besson a fost condamnat pentru plagierea unor scene din filmul "New York 1997", realizat de regizorul american John Carpenter, scrie 20minutes.fr.

Astfel, o instanţă din Paris a decis că Besson trebuie să-i plătească lui Carpenter şi colaboratorilor săi daune de 80.000 de euro.

John Carpenter l-a dat în judecată pe Luc Besson, susţinând că filmul acestuia din urmă "Misiune pe MS One/ Lock Out", care a fost produs de Europacorp şi a avut premiera în 2012, avea scene şi detalii similare cu un film al lui Carpenter din 1981, intitulat "New York 1997".
 
"Lock Out" este o peliculă care transpune publicul într-un viitor în care lupta pentru siguranţa omenirii trece dincolo de limitele pământeşti. Acţiunea filmului se petrece în 2079, la Washington, şi îl are în centru pe fostul agent CIA Snow (interpretat de Guy Pearce), interogat sub acuzaţia de trădare împotriva Statelor Unite. Şeful serviciilor secrete, Scott Langral, este convins că acesta l-a ucis pe agentul Frank într-o cameră de hotel. Între timp, Emily Warnock (Maggie Grace), fiica idealistă a preşedintelui Statelor Unite, vizitează MS One, închisoarea spaţială cu regim de securitate crescut, sperând să găsească dovezi care să ateste faptul că cei condamnaţi sunt, de fapt, folosiţi drept cobai de o mare corporaţie.

Alte stiri din Film

Ultima oră