„Carmen” - Spectacol de gală, la Cinema Trivale din Pitești

03 Iun 2015
„Carmen” - Spectacol de gală, la Cinema Trivale din Pitești
Filmul „Carmen”, debutul în lungmetraj al regizorului Doru Nițescu, va fi proiectat în cadrul unui spectacol de gală la Cinema Trivale din Pitești, vineri - 5 iunie 2015 - ora 20.30.
La eveniment vor participa, actrița Maia Morgenstern, Iulia Lupașcu (fetița care a interpretat-o pe Carmen), actorul Doru Ana și regizorul Doru Nițescu.

După ce a avut premiera mondială în cadrul Competiției Oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, a fost prezentat în alte festivaluri importante precum Göteborg sau Beijing și a avut premiera la Cinema Studio din București, „Carmen” intră în circuitul cinematografelor din România, începând cu data de 5 iunie 2015.

Filmul prezintă drama puternică a unei mame, Mariana (interpretată de Rodica Lazăr), și a fiicei sale, Carmen (interpretată de Iulia Lupașcu). Doar un singur doctor, Sitaru (interpretat de Adrian Titieni), îi dă şanse de supravieţuire fetiței, şefa secţiei unde este internată considerând însă că orice intervenţie este inutilă. Mariana nu poate accepta că nu este nimic de făcut şi, aproape singură împotriva tuturor, alege să se lupte pentru fiica ei.

Din distribuţie mai fac parte Maia Morgenstern - în rolul șefei secției de neurochirurgie, Mimi Brănescu - care îl interpretează pe soțul Marianei, Doru Ana - interpretul rolului nașul sau Constantin Drăgănescu - în rolul tatălui lui Puiu.
 

Alte stiri din Film

Ultima oră